Experţi din Iran şi Ucraina s-au întâlnit pentru a discuta despre acuzaţiile referitoare la utilizarea dronelor de atac de fabricaţie iraniană în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat marţi pentru CNN un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„A avut loc o astfel de întâlnire la nivel de experţi. Nu pot dezvălui detaliile, dar pot să vă asigur că partea ucraineană continuă să ia cele mai drastice măsuri pentru a preveni utilizarea armelor iraniene de către Rusia în războiul împotriva Ucrainei”, a declarat Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe.

„Ucraina a informat Iranul că urmările complicităţii la agresiunea rusă nu se pot compara cu potenţialele beneficii ale cooperării în cazul Rusiei”, a adăugat Nikolenko.

Oficiali americani din domeniul informaţiilor au declarat că Rusia a primit sute de drone de la Teheran, care au fost folosite în războiul din Ucraina provocând inclusiv decese.

Un purtător de cuvânt al misiunii iraniene la ONU declarase anterior pentru CNN că a solicitat o „reuniune comună a experţilor” pentru a analiza acuzaţiile.

„În urma presupuselor afirmaţii privind utilizarea dronelor iraniene în conflictul din Ucraina, Iranul a solicitat o reuniune comună a experţilor cu autorităţile ucrainene pentru a analiza aceste acuzaţii. Până în prezent, au fost făcuţi paşi importanţi în dialogul de colaborare între experţii iranieni şi ucraineni în domeniul apărării şi în continuare se vor clarifica orice neînţelegeri în această privinţă”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Pe de altă parte, cotidianul „The Washington Post” scria, în weekend, că Moscova ar fi încheiat recent un acord secret cu Teheranul pentru a începe să fabrice drone pe teritoriul rusesc, pentru a le folosi apoi în războiul din Ucraina. Oficialii ruşi şi iranieni ar fi perfectat acordul în timpul unei întâlniri care a avut loc în Iran la începutul acestei luni, iar cele două ţări se mişcă acum rapid pentru a transfera schiţele şi componentele-cheie care ar permite începerea producţiei în câteva luni, au declarat pentru cotidianul american trei oficiali care au avut acces la informaţii ale serviciilor secrete.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.