Un microbuz de transport persoane a fost implicat, vineri, în accident pe Autostrada Bucureşti - Piteşti. Şoferul a pierdut controlul, după explozia unui pneu, şi a lovit parapetul median, trei persoane fiind transportate la spital

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 17:03, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe Autostrada A3, Calea 1 (direcţia Bucureşti-Ploieşti), la km. 34, în care a fost implicată o singură autoutilitară. Din primele informaţii, un conducător auto cu permisul de conducere valabil, în vârstă de 20 de ani, în timp ce conducea pe sectorul de drum mai sus-menţionat, în urma unei explozii a pneului, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul de protecţie”, a transmis IPJ Ilfov.  

Sursa citată a precizat că testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Poliţiştii au mai precizat că atât conducătorului auto, cât şi celor 7 pasageri le-au fost acordate primele îngrijiri medicale, iar 3 dintre aceştia au fost transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă, vineri, că, pe autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti, în zona localităţii Gruiu, judeţul Ilfov, conducătorul unui microbuz de transport persoane a pierdut controlul volanului şi a lovit parapetul marginal 

În autovehiculul care se deplasa pe sensul de mers către Ploieşti se aflau 7 pasageri.  

”În urma impactului a rezultat rănirea unei persoane, care a suferit leziuni uşoare.Traficul rutier este blocat pe toate benzile sensului de mers Bucureşti-Ploieşti, valorile de trafic fiind în creştere”, a mai transmis sursa citată.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.