Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Buzău, că se bucură foarte mult că Rareş Bogdan i-a lămurit pe cei din PNL că trebuie mărite pensiile, el precizând că prima ieşire a purtătorului de cuvânt al PNL a fost că nu este cazul să mărim pensiile, iar acest lucru înseamnă că au avut o discuţie internă şi au luat hotărârea că propunerea echipei PSD este corectă. Liderul PSD a mai spus, ironic, că ”avem şi un buffer la Ministerul de Finanţe, consistent, că Rareş Bogdan a rezolvat pensiile speciale în 30 de zile când a cerut votul românilor să ajungă la guvernare”
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a precizat, recent, că Partidul Naţional Liberal doreşte creşterea pensiilor cu 16 la sută şi că ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, care a anunţat că a identificat resursele bugetare, trebuie să găsească formula de creştere a pensiilor.
În caz contrar, ”pleacă acasă”, a subliniat Rareş Bogdan.
Liberalul a adăugat că Adrian Câciu se împrumută la dobânzi mai mari decât fostul ministru al Finanţelor Florin Cîţu şi ”negociază mai prost”. ” Vom avea luni sau marţi şedinţă de coaliţie şi vă asigur că domnul Câciu va fi chemat să răspundă de ce România se împrumută cu aproape 9 la sută”, a arătat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.