Un pădurar din judeţul Vâlcea este cercetat penal sub control judiciar, fiind suspectat că a introdus date false în aplicaţia SUMAL privind tăieri de arbori, după care a vândut lemnul provenit de la copaci pe care i-a doborât ilegal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„La data de 13 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Berbeşti s-au sezizat din oficiu cu privire la faptul că, un bărbat de 48 de ani, având calitatea de pădurar  ar fi tăiat, fără marcă,  arbori din specia fag şi a introdus date false într-o  aplicaţie informatică. Materialul lemnos a fost însuşit şi înstrăinat, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 3500 lei”, informează, miercuri, Poliţia judeţeană Vâlcea.
În urma anchetei şi a probatoriului administrat, pădurarul a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore, iar miercuri procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile în privinţa acestuia.
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Cercetările în acest caz continuă, vizate fiind infracţiuni de fals informatic, tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional şi furt de arbori.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.