Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că o nouă ”cortină de fier” coboară între Rusia şi Occident, iar Moscova nu va avea încredere în Washington şi Bruxelles ”de acum înainte”, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În ceea ce priveşte o cortină de fier, în esenţă este deja în curs de coborâre”, a declarat şeful diplomaţiei ruse.

Procesul ”a început”, a spus el în urma unor discuţii cu omologul său din Belarus, relatează AFP.

Lavrov a acuzat Uniunea Europeană că nu arată ”niciun interes” să înţeleagă dorinţele Rusiei.

În schimb, ministrul rus de Externe a subliniat că blocul comunitar este ”interesat de ceea ce s-a decis la Bruxelles. Iar ceea ce s-a hotărât la Washington, s-a hotărât şi la Bruxelles”.

Expresia ”cortina de fier” a fost folosită pentru prima dată de fostul premier britanic Winston Churchill şi a desemnat divizarea Europei între ţările capitaliste şi blocul sovietic, în perioada Războiului Rece (1947-1991).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.