Fabio Quartararo (Yamaha) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Cataloniei la MotoGP, a noua etapă a Campionatului Mondial de motociclism viteză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru francez este al doilea succes din acest sezon, după cel obţinut în Portugalia.

Pe locul doi s-a clasat Jorge Martin (Ducati), iar pe trei a terminat Johann Zarco (Ducati).

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Fabio Quartararo este lider în clasamentul general, cu 147 de puncte, în timp ce Aleix Espargaro (Aprilia), locul 2, are 125 de puncte.  

Etapa a zecea, GP-ul Germaniei, va avea loc la 19 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.