Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că se gândeşte la ”zecile de mii” de oameni care au fost ucişi în oraşul portuar Mariupol, asediat de armata rusă, şi a cerut Coreei de Sud un ajutor militar, într-un discurs, prin videoconferinţă, în Parlamentul sud-coreean, în care a acuzat Rusia de ”dstrugerea completă” a acestui oraş situat în sud-estul Ucranei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Era un oraş cu o jumătate de milion de locuitori. Ocupanţii l-au asediat şi nu permis să se trimtă apă şi hrană. Ruşii au distrus complet Mariupolul şi l-au făcut cenuşă. Cel puţin zeci de mii de cetăţeni ai Mariupolului au fost ucişi”, a declarat el.

Zelenski acuză Rusia de faptul că vrea să facă din Mariupol ”un exemplu”.

Forţe ruse încearcă să şteargă portul asediat ”de pe suprafaţa pământului”, acuza săptămâna trecută un comandant militar de la Mariupol, la CNN.

”Aceasta este o catastrofă umanitară. Militarii implicaţi în ostilităţi (la Mariupol) sunt complet încercuiţi. Sunt probleme de aprovizionare cu apă, mâncare, medicamente şi furnituri generale. Este o situaţie foarte dificilă”, declara miercuri CNN adjunctul comandantului Batalionului Marinei dn Mariupol, Serghii Volîna.

Volodimit Zelenski a îndeamnat luni Coreea de Sud să ajute Ucraina să lupte împotriva invaziei ruse furnizându-i echipament militar, ”de la avioane la tancuri”, în pofda faptului că Ministerul sud-coreean al Apărării a respins anterior un astfel de ajutor.

”Coreea de Sud poate ajuta Ucraina. Ea are diverse sisteme de apărare care pot apăra (Ucraina) de tancuri, nave şi rachete ruseşti. V-am fi recunoscători dacă Coreea de Sud ne-ar ajuta să luptăm împotriva Rusiei. Dacă Ucraina poate primi aceste arme, ele nu doar că vor salva vieţi ale oamenilor obişnuiţi, dar ar salva Ucraina”, a pledat Zelenski în Parlament.

Ministerul sud-coreean al Apărării a respins luni o solictare ucraineană a unui sistem de apăare antiaeriană, a anunţat, înainte de acest discurs, un purtător de cuvânt al ministerului, Boo Seung-chan.

Seulul nu poate furniza armamant ”letal”, având în vederea propria ”situaţie a securităţii naţionale şi poziţia cu privire la pregătirea militară”, a precizat el.

Seulul a anunţat în mai multe rânduri că nu va furniza armament Ucrainei.

Coreea de Sud a furnizat luna trecută Ucrainei un ajutor militar ”neletal” în valoare de 800.000 de dolari, constând în căşti antiglonţ, corturi, pături, aşternuturi, mese gata de consumat, kituri de prim ajutor şi medicamente, anunţa ministerul la acea vreme.

Zelenski a evocat luni în apelul său ajutorul oferit de comunitatea internaţională Coreei de Sud în Războiul Coreei (1950-1953).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.