Comisia Europeană (CE) a deschis uşa unei aderări a Ucrainei la Uniunea Europeană (UE), însă aceasta necesită timp, în pofida faptului că Kievul cere o procedură specială prin care să adere ”neîntârziat”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem numeroase subiecte în care lucrăm în strânsă colaborare, iar de-a lungul timpului ei sunt de-ai noştri şi vrem ca ei să fie înăuntrul” UE, declara duminică, într-un intervu acordat Euronews, preşeidnta CE Ursula von der Leyen.

Apelul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, luni, la o aderare a Ucrainei la UE ”neîntârziată” este susţinut de multe state membre UE din Europa Centrală.

”Eu sunt un apărător al procedurilor standard, dar acum nu suntem într-o situaţie standard”, declară agenţiei cehe de presă CTK premierul ceh Petr Fiala.

”Trebuie să spunem în mod clar căUcraina este binevenită în comunitatea europeană a ţărilor democratice”, pledează el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.