Marius Saizu, corespondent special al ştirilor Prima TV, se află deja în Ucraina, pe care Rusia a atacat-o joi dimineaţă şi transmite informaţii despre situaţia din zona de conflict.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Telespectatorii Prima TV vor afla în direct care este starea de spirit şi cum se trăieşte razboiul din prima linie. Zilnic, prin transmisiunile din jurnalele Focus Prima TV, Marius Saizu va prezenta situaţia reală din Ucraina.

“Pericol există oriunde şi oricând, important este să te adaptezi situaţiei şi eu am o vorbă: Să nu fiu eu ştire niciodată! Asta este cel mai important! Ce se întâmplă în Ucraina este foarte important pentru România, militar şi uman. Am ales să plec pentru a realiza corespondenţe pentru jurnalele Focus, ştirile Prima TV, pentru că vreau ca telespectatorii să vadă care este realitatea de la graniţa de nord. În plus, în Ucraina, în zona Cernăuţi, trăiesc mulţi români. Şi, pentru ei, războiul cu Rusia are deja efecte devastatoare”, spune Marius Saizu.

„Pentru toţi cei prinşi în război, ziua de astăzi este una tristă. Fug din calea armelor, se refugiază unde pot şi se tem pentru ziua de mâine. Campania Focus în prima linie a ştirilor Prima TV prezintă poveştile acestor oameni. “Niciodată nu eşti pregătit pentru război. Sunt şi aici oameni cu griji, cu greutatea traiului de zi cu zi. Războiul îi sperie, îi face să îşi părăsească locuintele, să ia doar ce pot duce şi să fugă. Poveştile lor de aici, din prima linie, le vor vedea telespectatorii la Focus, la Prima TV”, adaugă corespondentul.

Începând de joi, 24 februarie, programele de ştiri Focus vor conţine corespondenţe din Ucraina, transmise de corespondentul special, Marius Saizu şi operatorul Adrian Negru.

Demersul jurnalistic va fi reflectat şi prin transmisiuni live pe pagina de Facebook Prima TV, https://www.facebook.com/PrimaTVRomania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.