Uniunea Salvaţi România transmite că decizia CCR de astăzi, cu privire la sesizarea depusă de USR ca urmare a revocării Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului, arată că actuala Curte Constituţională, extrem de politizată, este atât de implicată în jocul majorităţii PSD-PNL încât îşi infirmă jurisprudenţa anterioară. Totodată, decizia de astăzi întăreşte necesitatea reformării CCR, a declarat liderul USR Dacian Cioloş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Decizia de astăzi se bate cap în cap cu alte decizii mai vechi ale Curţii Constituţionale pe acelaşi subiect. Asta arată că avem nevoie de o reformă a instanţei constituţionale din România, mult prea politizată prin modul de numire şi acţiune a judecătorilor. Avem nevoie de o Curte Constituţională care să acţioneze ca un real arbitru, nu ca un apărător permanent al puterii în raport cu opoziţia”, a declarat Dacian Cioloş, preşedinte USR, după decizia CCR.
 
Potrivit USR, ”practic, prin decizia luată miercuri, Curtea Constituţională stabileşte că un preşedinte de Cameră poate fi schimbat din funcţie exclusiv după pofta majorităţii parlamentare conjuncturale, fără să existe fapte care să-i poată fi imputate şi fără să fie necesar acordul grupului parlamentar care a făcut propunerea de numire”.
 
În sesizarea depusă la CCR, USR spune că a argumentat că hotărârea de revocare adoptată de Senat încălca art. 64 alin. (2) din Constituţie, care stipulează că „preşedinţii Camerelor sunt aleşi pe durata mandatului Camerelor”. În text au fost invocate decizii ale CCR potrivit cărora prevederile art. 64 alin. (2) din Constituţie nu pot fi interpretate în sensul că revocarea preşedintelui unei Camere ţine doar de existenţa unei majorităţi parlamentare, conjuncturale sau nu, ci, dimpotrivă, revocarea reprezintă o sancţiune de ordin juridic ce trebuie afirmată şi dovedită.
 
USR a argumentat şi că hotărârea Senatului de revocare a Ancăi Dragu încălca art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitor la principiul supremaţiei legii şi a Constituţiei, respectiv art. 64 alin. (5), prin raportare la art. 2, art. 36 şi art. 37. 
 
De asemenea, a fost invocată în sesizare Decizia 601/2005 a CCR, în care judecătorii constituţionali au arătat că excluderea configuraţiei politice a Parlamentului, aşa cum a rezultat ea, prin voinţa cetăţenilor, cu ocazia alegerilor pentru organul reprezentativ suprem, şi substituirea ei cu o majoritate conjuncturală, rezultată din dinamica compunerii şi recompunerii forţelor politice în Parlament în funcţie de factori neavuţi în vedere de electorat, încalcă litera şi spiritul Constituţiei şi deschide calea instabilităţii activităţii parlamentare.

 

Curtea Constituţională a avut, miercuri, pe ordinea de zi, sesizarea făcută de Anca Dragu, de la USR, cu privire la schimbarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului, în urma ruperii coaliţiei de guvernare PNL-USR. Sesizarea a fost respinsă, astfel că revocarea Ancăi Dragu de la şefia Senatului este constituţională.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.