Doctorul danez Peter Ben Embarek, un anchetator al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), lansează ipoteza unei contaminări directe a unui angajat al laboratorului chinez din Wuhan de la un liliac, care ar putea fi pacientul zero al pandemiei covid-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Problema originii pandemiei nu are încă un răspuns, după ce noul coronavirus a ucis 4,3 milioane de oameni, de la sfârşitul lui decembrie 2019 şi până în prezent.

OMS a conchis, într-un prim raport, că o ”scurgere” dintr-un laborator este ”extrem de improbabilă” şi a apreciat că este mai plauzibilă o transmitere de la animale, însă prima ipoteză a fost reactualizată în iulie, după ce OMS a deplâns ”dificultăţi ale cercetătorilor în avea acces la date brute chineze”.

Organizaţia a cerut apoi, la jumătatea lui iulie, un ”control al laboratoarelor”.

China i-a reproşat o ”lipsă de respect faţă de bunul simţ şi o aroganţă faţă de oameni de ştiinţă”.

Acest atac nu a descurajat însă delegaţia ONU, care şi-a încheiat la 3 august ”misiunea de a pune bazele unor eforturi comune de a identifica originile virusului”.

Zece zile mai târziu, unul dintre anchetatorii-şefi, doctorul Peter Ben Embarek, dezvăluie, la postul danez TV2, că pacientul zero ar putea fi un angajat al unui laborator din Wuhan, spcializat în cercetare cu privire la SARS-CoV-2, înainte de răspândirea noului coronavirus în întreaga lume.

Acest cercetător ar fi muncit în contact cu un liliac care purta noul coronavirus şi care l-ar contaminat.

”Aici trece virusul în mod direct de la un liliac la un om”, a declarat doctorul danez.

”În acest caz ar fi vorba despre un angajat al unui laborator, în loc de un sătean, la întâmplare, sau de altă persoană care ar avea contacte regulate cu lilieci”, declară el.

Cercetătorul precizează că aceasta este doar o ipoteză - în aşteptarea unor probe mai concludente cu privire la acest subiect, în cazul în care China acceptă să-şi dezvăluie secretele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.