Elena-Gabrieal Ruse, locul 133 WTA şi cap de serie numărul 1, a acces, duminică, pe tabloul principal al turneului de categorie WTA 250 de la Palermo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea a învins-o, în ultimul tur al calificărilor, cu scorul de 6-1, 6-0, pe jucătoarea italiană Camilla Rosatello, locul 369 WTA şi cap de serie numărul 8, după un meci de o oră.

Accederea pe tabloul principal este recompensată la Palermo cu un premiu de 2.234 de euro şi cu 18 puncte WTA.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Pe tabloul principal sunt acceptate direct Jaqueline Cristian, locul 153 WTA, care va juca în primul tur cu Nuria Brancaccio din Italia, locul 452 WTA, beneficiară a unui wild card, şi Alexandra Dulgheru, locul 372 WTA, care o va întâlni în prima manşă pe franţuzoiaca Oceane Dodine, locul 116 WTA şi cap de serie numărul 6.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.