Parlamentul European condamnă cu fermitate, într-o rezoluţie adoptată joi, „deturnarea zborului Ryanair”, considerând-o act de „terorism de stat”, şi solicită eliberarea imediată şi necondiţionată a lui Raman Protasevici şi a Sofiei Sapega, precum şi a tuturor celorlalţi prizonieri politici din Belarus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rezoluţia a fost adoptată joi cu 626 voturi ”pentru”, 16 ”împotrivă” şi 36 abţineri.

De asemenea, îndeamnă Consiliul să sancţioneze cât mai curând posibil persoanele şi entităţile din Belarus implicate în devierea forţată şi răpirea celor doi.

Conform documentului, statele membre ale UE trebuie să acţioneze de urgenţă cu un nou pachet de sancţiuni împotriva celor care au participat sau au fost complici la fraudele electorale de anul trecut şi la încălcările ulterioare ale drepturilor omului în Belarus, afirmă textul. Procurorii, judecătorii şi cei ce lucrează în structurile de aplicare a legii care au un rol în represiune ar trebui să se afle pe lista de sancţiuni, precum şi agenţii care lucrează pentru regim în domeniul dezinformării, mass-mediei şi propagandei, cum ar fi Marat Markov, cel care l-a intervievat pe Raman Pratasevich pe canalul de stat ONT pe 2 iunie.

În plus, eurodeputaţii solicită măsuri economice şi sectoriale rapide care să vizeze principalele industrii din Belarus, în special sectorul ţiţeiului şi al produselor petroliere, al potasei, al oţelului şi al prelucrării lemnului. Sprijinul financiar acordat regimului trebuie strict refuzat, precum şi orice noi linii de credit pentru băncile ţării, iar investiţiile în infrastructură sau în întreprinderi economice trebuie oprite. Instituţiile financiare europene trebuie împiedicate să achiziţioneze obligaţiuni sau orice alt instrument financiar emis de guvernul belarus şi de instituţiile publice afiliate.

Rezoluţia solicită, de asemenea, ca Belarusul să fie suspendat din organismele sportive internaţionale şi de la evenimentele internaţionale, inclusiv de la campionatele europene şi mondiale, precum şi de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Eurodeputaţii îndeamnă, de asemenea, Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA) să retragă drepturile de difuzare a viitorului turneu de fotbal EURO 2020 televiziunii de stat belaruse TVR şi să le aloce gratuit televiziunii independente Belsat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.