Poliţia din Moscova l-a eliberat joi pe politicianul de opoziţie Dmitri Gudkov, dar acesta este suspect într-un caz penal în care a fost arestat în urmă cu două zile, au declarat avocaţii săi, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fostul parlamentar, în vârstă de 41 de ani, a fost reţinut marţi, în cadrul campaniei Kremlinului de combatere a oponenţilor politici, înaintea alegerilor parlamentare din septembrie.

Gudkov este suspectat că nu a plătit o datorie pentru o proprietate închiriată în perioada 2015-2017, potrivit presei de stat. Tatăl său, Ghenadi Gudkov, a spus că proprietatea nu este în niciun fel legată de fiul său.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Oamenii legii nu au detaliat cazul în mod public.

Gudkov ar putea primi până la cinci ani de închisoare dacă va fi acuzat şi găsit vinovat, a informat agenţia de presă TASS.

Era aşteptat ca o instanţă să ia în considerare condiţiile arestării sale preventive joi, dar şedinţa nu a avut loc şi a fost eliberat în schimb, deoarece au trecut 48 de ore de la arestare. Nu este clar de ce nu a avut loc audierea. Mătuşa sa, Irina Ermilova, care era şi suspectă în acest caz, a fost eliberată după ce s-a prezentat la şedinţă, a anunţat o instanţă.

Opoziţia rusă a acuzat autorităţile că încearcă să îi înăbuşe activităţile înainte de alegerile pentru camera inferioară a Parlamentului din septembrie.

Un tribunal va analiza săptămâna viitoare interzicerea mişcării criticului de la Kremlin Alexei Navalnîi ca fiind ”extremistă”. Lunea trecută, un activist de opoziţie, Andrei Pivovarov, a fost luat dintr-un avion cu destinaţia Polonia şi închis pentru două luni, în aşteptarea procesului pentru presupusa încălcare a legii Rusiei împotriva organizaţiilor ”indezirabile”.

Tatăl lui Dmitri Gudkov, Ghenadi, care este la rândul său critic al Kremlinului, dar locuieşte în străinătate, a declarat joi că autorităţile i-au deschis un dosar penal pentru muniţia găsită în timpul percheziţiei proprietăţii sale, săptămâna aceasta. El a spus că muniţia a fost un premiu pe care l-a primit în 2005 şi că poliţia a fost informată anterior despre aceasta. El a acuzat autorităţile că au încercat să-l împiedice să se poată întoarce în Rusia. Nu a existat nici o confirmare a cazului din partea forţelor de ordine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.