Fostul selecţioner al României Christoph Daum l-ar putea înlocuit pe antrenorul Erol Bulut la conducerea tehnică a echipei Fenerbahce, informează presa turcă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fenerbahce a pierdut teren în lupta pentu titlu, după două înfrângeri suferite în ultimele trei etape, scoruri 0-1 cu Glatasaray şi cu Goztepe.

Fener ocupă locul 3, cu 51 de puncte, după rivalele Galatadaray, 55 de puncte, şi Beşiktaş, tot 51 de puncte şi un meci mai puţin, dar cu golaveraj mai bun.

Presa turcă estimează că un nou eşec, duminică, în meciul de la Trabzonspor, din etapa a XXVII-a a SuperLig îi va fi fatal lui Erol Bulut, care va fi demis.

Daum, 67 de ani, este unul dintre numele vehiculate pentru a prelua echipa turcă. Tehnicianul german nu a mai antrenat după ce s-a despărţit de naţionala României, la 14 septembrie 2017.

"Nu am primit nicio ofertă oficială până în acest moment", a declarat Daum presei turce.

Christoph Daum a antrenat Fenerbahce de două ori, între 2003 şi 2006, când a câştigat de două ori titlul, şi în sezonul 2009/2010.

Dacă va deveni antrenorul lui Fener, Daum va avea ocazia de a-l antrena pe compatriotul său Mesut Ozil, transferat în ianuarie de echipa turcă de la Arsenal Londra.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.