Louise Glück, recompensată cu premiul Nobel pentru Literatură anul acesta, va publica în 2021 prima sa colecţie de poezii în decurs de şapte ani, informează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acesta va fi primul ei volum de când a devenit a 16-a femeie laureată cu Nobelul pentru Literatură.

Glück, în vârstă de 77 de ani, a publicat 12 volume de poezii şi două colecţii de eseuri. Înainte de a fi desemnată laureata Nobel, ea a primit între altele premiul Pulitzer, National Book Award şi medalia de aur pentru poezie din partea American Academy of Arts and Letters.

„Winter Recipes from the Collective” va fi publicată în toamnă.

Luni, urmează să fie făcut public discursul ei de acceptare a premiului Nobel.

Comitetul care acordă premiul pentru Literatură a decis să o recompenseze pe Gluck pentru „vocea ei poetică inconfundabilă care, cu o frumuseţe austeră, face universală existenţa individuală”.

Născută pe 22 aprilie 1943, la New York, Louise Gluck a urmat cursurile Sarah Lawrence College şi Columbia University. Scriitor rezident la Yale University, unde şi predă, ea trăieşte în Cambridge, Massachusetts.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.