OTP Bank a anunţat marţi că obţine dublarea plafonului de garantare în cadrul Programului IMM Invest România, derulat prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), după ce suma iniţială acordată OTP Bank în cadrul acestui program, în valoare de aproximativ 340 milioane de lei, a fost epuizată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”OTP Bank România anunţă suplimentarea plafonului de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii acordate în cadrul Programului guvernamental IMM Invest România, derulat prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, continuând astfel să aibă un rol activ în acest program şi să fie alături de antreprenorii români aflaţi în dificultate”, a anunţat banca.

Suma iniţială acordată OTP Bank în cadrul acestui program, în valoare de aproximativ 340 milioane de lei, a fost epuizată. Astfel, în aproximativ trei luni de la demararea Programului IMM Invest România şi de la semnarea Convenţiei cu FNGCIMM, OTP Bank a alocat fonduri garantate pentru IMM-uri din sectoare precum: servicii, comerţ, producţie, transporturi şi construcţii.

”Am crezut de la bun început că Programul IMM Invest România poate fi acea forţă motrice necesară în relansarea economiei româneşti şi acea gură de oxigen de care au nevoie firmele mici şi mijlocii aflate în dificultate. Faptul că am consumat deja plafonul alocat la semnarea Convenţiei de Garantare şi Plată a Granturilor denotă implicarea colegilor mei în susţinerea mediului de afaceri, dar şi o nevoie foarte mare a antreprenorilor de sprijin din partea statului. Prin dublarea plafonului de creditare, ne continuăm misiunea, aceea de a fi solidari cu partenerii noştri”, a declarat Roxana Hidan, deputy CEO Divizia Retail, în cadrul OTP Bank România.

Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM, spune că Guvernul României este interesat ca injecţia de capital să ajungă cât mai repede în economie.

”Contăm, în continuare, pe acelaşi angajament şi implicare în vederea implementării noilor programe guvernamentale, care vor fi operaţionalizate de către FNGCIMM în perioada imediat următoare: IMM Leasing de Echipamente şi utilaje, cu avans zero de finanţare, IMM Factoring cu regres pentru garantarea de către stat a creditului comercial şi IMM Scont pentru încasarea în avans a cecurilor şi biletelor la ordin. Aceste programe derulate împreună cu partenerii noştri bancari reprezintă pilonii relansării economiei româneşti, o resetare a sectorului IMM şi o încurajare a sistemului bancar să finanţeze economia”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.