Cel puţin 20 de persoane - inclusiv civili şi deţinuţi - au fost ucişi într-un atac, aflat în curs, la o închisare în estul Afganistanului, comis de combatanţi din cadrul grupării jihadiste Statul Islamic (SI), au anunţat luni autorităţile locale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bărbaţi înarmaţi au lansat duminică seara un asalt de anvergură împotriva unei închisori, la Jalalabad, în care sunt deţinuţi numeroşi talibani şi membri SI, în ultimele ore ale unui armistiţiu - respectat în ansamblu - de trei zile, între talibani şi forţele afgane, cu ocazia marii sărbători musulmane Eid al-Adha.

Schimburi de focuri cu forţele de securitate s-au soldat cu 20 de morţi, potrivit unui purtător de cuvânt al spitalului provincial Zaher Adel, un bilanţ care ar urma să crească. Aproximativ 40 de răniţi se aflau în stare gravă, a precizat el.

Potrivit Reuters, 24 de persoane au fost ucise în atac.

Statul Islamic a revendicat atacul, într-un comunicat publicat duminică seara de organul său de propagandă Amaq. Jihadiştii nu luau parte la armistiţiu.

Confruntări armate între forţe afgane şi atacatori SI continuau luni dimineaţa.

Numeroase vehicule blindate şi numeroşi membri ai forţelor de securitate erau desfăşuraţi în zonă, a constatat un jurnalist AFP în apropierea închisorii. Tiruri de arme de foc şi explozii se auzeau de departe.

”Atacatorii se află în continuare în interiorul şi exteriorul închisorii”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei Nangarhar, a cărei capitală este Jalalabad, Attaullah Khogyani.

Aproximativ 700 de deţinuţi au reuşit să evadeze în momentul asaltului, însă au fost prinşi, a anunţat el.

În închisoare se aflau duminică peste 1.700 de deţinuţi - majoritatea combatanţi talibani şi SI - a declarat pentru AFP o sursă din domeniul securităii.

Atacul a început cu o explozie a unei maşini-capcană la intrarea în închisoare, urmată de numeroase alte explozii, în timp ce atacatori SI deschideau focul asupra paznicilor.

Sohrab Qaderi, un membru al Consiliului provinciei Nangarhar, a declarat pentru Reuters că aproximativ 30 de combatanţi SI au participat la asalt.

Trei membri SI au fost ucişi în asaltul iniţial şi în confruntări, în noaptea de duminică spre luni, în care 21 de civili şi membri ai forţelor de securitate au fost ucişi, iar alţi 43 răniţi, a declarat un purtător de cuvânt al guvernatorului, citat de Reuters.

Poliţiştii au fost nevoiţi să-şi împartă forţele, pentru a prinde deţinuţi care au profitat de haos şi au evadat, iar până luni la prânz au fost prinşi 1.000 de deţinuţi, a anunţat acest purtător de cuvânt, fără să precizeze câţi deţinuţi erau fugari în continuare.

Potrivit unor oficiali locali, membri ai Forţelor speciale afgane au venit ca întăriri, iar în jurul închisorii erau evacuaţi civili. Oraşul Jalalabad, situat la aproximativ 130 de kilometri est de Kabul, se afla în stare de urgenţă.

”În întreg oraşul Jalalabad s-a impus o interdicţie de circulaţie, magazinele sunt închise”, a declarat purtătorul de cuvânt. ”Jalalabadule ste complet gol”.

SI a revendicat atacul la o zi după ce serviciile afgane de informaţii au anunţat moartea unui conducător de rang înalt al grupării, ucis de Forţele speciale în apropiere de Jalalabad, care se află pe drumul către Strâmtoarea Khyber şi oraşul pakistanez Peshawar.

ONU avertiza într-un raport, luna trecută, că în Afganistan se află 2.200 de membri SI, iar în pofida  replierii sale teritoriale şi pierderii multor lideri, organizaţia teroristă este capabilă să comită atentate de amploare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.