Donald Trump a declarat sâmbătă că a cerut autorităţilor sanitare să încetinească ritmul de depistare pentru Covid-19 pentru că asta provoacă creşterea numărului de cazuri descoperite în Statele Unite, ţara cea mai îndoliată din lume din cauza pandemiei, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fără să explice dacă vorbeşte serios, preşedintele american a afirmat în faţa susţinătorilor săi reuniţi la Tulsa, în Oklahoma, că testarea este "o armă cu două tăişuri". 

"Iată partea proastă: când există acest volum de testări, găsim mai mulţi oameni, descoperim mai multe cazuri", a continuat el la primul miting organizat în timpul pandemiei în Statele Unite. 

"Aşa că i-am spus echipei mele "Încetiniţi ritmul!". Ei fac teste, şi iar teste...", a adăugat Donald Trump, a cărui gestionare a crizei sanitare în SUA este mult criticată. 

"El glumea evident pentru a denunţa relatarea mediatică absurdă", a adăugat, sub anonimat, un responsabil de la Casa Albă pentru AFP.

Şase membri ai echipei de campanie a lui Trump au fost testaţi pozitiv cu Covid-19 şi plasaţi în carantină cu câteva ore înainte de miting. Pâ nă acum, Oklahoma a înregistrat o creştere a cazurilor depistate.      

Statele Unite este cea mai afectată ţară de noul coronavirus, cu mai mult de 2,2 milioane de cazuri şi aproape 120.000 de morţi la aproape 330 de milioane de locuitori. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.