Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, dar declinul a încetinit semnificativ în noiembrie 2019, când s-au pierdut 5.525 de locuitori, faţă de 8.977 în aceeaşi lună a anului 2018, în condiţiile în care natalitatea a crescut, iar mortalitatea a scăzut, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În noiembrie 2019, s-a înregistrat naşterea a 15.171 copii, cu 3.059 mai puţini copii decât în luna octombrie 2019 şi cu 2.234 mai mulţi faţă de aceeaşi lună din 2018.
Totodată, în noiembrie 2019, s-au înregistrat 20.696 decese, cu 314 decese mai puţine decât în luna octombrie 2019 şi cu 1.218 mai puţine faţă de aceeaşi lună din 2018.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna noiembrie 2019 a fost de 72 copii, în scădere cu 25 faţă de luna octombrie 2019 şi în scădere cu 26 faţă de noiembrie 2018.
În noiembrie 2019, numărul căsătoriilor a fost cu 883 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive, s-au pronunţat cu 335 divorţuri mai puţine în luna noiembrie 2019, decât în luna noiembrie 2018.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...