Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, dar declinul a încetinit în luna august, când s-au pierdut 1.368 de locuitori, faţă de 3.874 în aceeaşi lună a anului 2018, în principal datorită creşterii natalităţii, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În luna august s-a înregistrat naşterea a 18.408 copii, cu 115 mai puţini copii decât în luna iulie, dar mai mulţi cu 1.895 faţă de aceeaşi lună din 2018.

Totodată, în august, s-au înregistrat 19.776 decese, cu 989 mai puţine decât în luna iulie şi cu 611 mai puţine faţă de aceeaşi lună din 2018.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna august, a fost de 107 copii, în scădere cu 5 faţă de luna iulie, dar cu 15 mai mare faţă de august 2018.

În luna august, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 22.617 căsătorii, cu 6.225 mai multe decât în luna iulie. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2.770, cu 486 mai multe decât în luna iulie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.