Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia şi Poliţia Judeţeană Ialomiţa au început anchete în urma unei plângeri formulate de o familie care a reclamat că un medic pediatru a bruscat, în timpul consultaţiei, o fetiţă de cinci ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Ialomiţa, subinspectorul Ludmila Dascălu, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă după ce un bărbat a sunat la 112 şi a reclamat că un medic de la pediatrie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia ar fi avut un comportament neadecvat faţă de fiica sa de 5 ani, adusă la spital pentru a primi îngrijiri medicale, având simptomele unei răceli. 

"Un bărbat din Slobozia a sesizat prin 112 că fiica sa ar fi fost bruscată de un medic. În urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că bărbatul şi concubina lui şi-au dus fiica la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Părinţii au reclamat că, în timpul consultului medical, medicul ar fi avut un comportament abuziv. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă şi continuă cercetările”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Ludmila Dascălu.

La rândul lor, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia au deschis o anchetă internă pentru a vedea cum s-a petrecut incidentul.

Conducerea spitalului din Slobozia va discuta cu medicul pediatru incriminat, după care va formula un punct de vedere cu situaţia de fapt şi măsurile ce se impun.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.