Companiile membre ale Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) au anunţat, luni, că decizia Guvernului de creştere a ratei reglementate de rentabilitate (RRR) a capitalului investit este un mesaj adresat operatorilor de transport şi distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale de a investi în reţele şi de a-şi diversifica programele de investiţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În proiectul de modificare a OUG 114, rata de rentabilitate a capitalului investit pentru companiile de distribuţie şi transport al electricităţii şi gazelor naturale a fost majorată la 6,9%, de la 5,66%, cât fusese stabilită de ANRE, iar investiţiile în extinderi de reţele de distribuţie a gazelor vor putea fi efectuate şi din fondurile publice ale autorităţilor locale. 

Conform estimărilor federaţiei, reţelele de distribuţie necesită un efort investiţional de peste 10 miliarde de euro pe termen lung pentru înlocuirea infrastructurii cu durata de viaţă depăşită, în vederea reducerii decalajelor faţă de media UE.

Acest sector are în continuare nevoie de investiţii importante şi de îmbunătăţirea serviciilor, potrivit ACUE.

”Sectorul transportului şi distribuţiei de energie electrică şi de gaze naturale are în continuare nevoie de investiţii importante, realizate constant, pentru modernizarea şi extinderea reţelelor, precum şi pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite consumatorilor, lucru prezentat şi în Strategia energetică a României, document aflat în curs de aprobare”, se arată în comunicat.

Importanţa sectorului de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale este evidenţiată şi de un studiu realizat de PwC, în 2018, care arată că acesta are o valoare adăugată brută în PIB de aproximativ 12,9 miliarde de lei (circa 2,8 miliarde de euro), ceea ce reprezintă 1,42% din PIB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.