Aproape trei tone de carne de vită provenind de la animale bolnave, ucise ilegal în Polonia, au fost exportate în zece ţări - inclusiv în România - a anunţat joi inspecţia veterinară poloneză, după ce parchetul a deschis o anchetă în acest caz, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”2,7 tone au fost vândute unor state membre UE”, şi anume Finlanda, Ungaria, Estonia, România, Suedia, Franţa, Spania, Lutuania, Portugalia şi Slovacia, a declarat pentru presă şeful serviciilor veterinare poloneze Pawel Niemczuk.

Autoritatea Naţională română Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat, miercuri, că a fost notificată oficial despre prezenţa României pe lista de distribuţie a companiei ELKOPOL din Polonia, suspectată că sacrifica animale bolnave, iar carnea era amestecată cu cea provenind de la animale sănătoare.

Peste 1.400 de kilograme de carne de vită au ajuns la un depozit din Ilfov, dar numai 21 de kilograme erau suspectate că provin din lotul incriminat. Întreaga cantitate va fi distrusă, fără să fi ajuns pe piaţă.

”Listele de distribuţie sunt stabilite, iar marfa este retrasă de întreprinderea care a trimis-o”, a adăugat el, precizând că această carne era rapid retrasă din comerţ şi că unele ţări au distrus-o deja.

De asemenea, aproape şapte tone de carne provenind de la acest abator au fost distribuite în aproximativ 20 de puncte de vânzare în Polonia, a adăugat Niemczuk.

Un reprezentant al inspecţiei sanitare, Jaroslaw Pinkas, a anunţat, la rândul său, că ”putem mânca liniştiţi vita şi produsele de vită”, pentru că nu există ameninţări la adresa sănătăţii şi nici ameninţări de natură biologică.

Abatorul respectiv a fost închis, iar o anchetă a fost deschisă cu privire la proprietarul acestuia.

Comisarul european însăcinat cu Sănătatea şi Securitatea Alimentară Vytenis Andriukaitis a anunţat că o echipă de inspectori se duce la faţa locului luni.

El a îndemnat autorităţile poloneze să asigure respectarea normelor europene în domeniu, în contextul în care Polonia este un mare exportator de carne în Europa.

Cazul a fost dezvăluit de presă.

Postul comercial TVN24, de la care un jurnalist s-a angajat şi a lucrat timp de trei săptămâni la abatorul din Kalinowo, la aproximativ 100 de kilometri nord-est de Varşovia, a difuzat imagini cu bovine târâte cu funia, de gât, în mod vizibil bolnave, strânse într-un camion, iar apoi carcase şi carne vizibil improprii consumului.

Contactat, ministrul polonez al Agriculturii Jan Krzysztof Ardanowski a apreciat că este vorba despre un ”incident izolat”.

El a anunţat că a dispus un control sanitar în toate abatoarele din ţară.

Pe de altă parte, autorităţile poloneze au promis joi să instaleze camere de luat imagini în abatoare şi să consolideze controalele sanitare, în urma unei anchete care a dezvăluit că s-a pus pe piaţa internă şi s-a exportat în toată Europa carne de vită bolnavă, relatează Reuters.

Varşovia preconizează să aloce suma de 120 de milioane de zloţi (28 de milioane de euro) în următorii trei ani, pentru a implementa aceste măsuri, au anunţat serviciile veterinare poloneze.

Poliţia a deschis o anchetă cu privire la două societăţi, aflate la originea scandalului, a precizat directorul serviciilor veterinare, Pawel Niemczuk, într-o conferinţă de presă.

Aproximativ 9.500 de kilograme de carne suspectă au fost livrate unor abatoare de către cele două societăţi, Din acest total, 2.700 de kilograme au fost exportate în state UE.

”Vecinii noştri ne cer detalii despre măsurile pe care le-am luat. Am convins majoritatea acestor ţări că este vorba despre un caz izolat”, a adăugat Pawel Niemczuk.

Polonia produce aproximativ 560.000 de tone de carne de vită pe an, dintre care 85% este exportată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.