Cel puţin 43 de persoane - inclusiv 36 de membri ai unor familii jihadiste - au fost ucise sâmbătă în atacuri aeriene imputate coaliţiei conduse de Statele Unite în estul Siriei, unde ofensiva contra grupării Statul Islamic (SI) a fost reluată, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acelaşi timp, forţe aparţinţnd regimului au cucerit ultima redută SI în sudul acestei ţări deveastate de război, a anunţat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

”Cel puţin 36 de civili, între care 17 copii, au fost ucişi în raiduri ale coaliţiei anti-SI cizând satul Abu el-Hosni”, aflat sub controlul organizaţiei jiihadiste, în provincia Deir Ezzor, a declarat pentru AFP directorul SOHR Rami Abdel Rahman.

El a declarat totodată că alte şapte persoane au fost ucise, fără să fie în măsură să precizeze imediat dacă este vorba despre civili sau combatanţi.

”Este vorba despre un bilanţ important de la lansarea, la 10 septembrie, de către Forţele Democratice Siriene (FDS) a ofensivei” contra ultimei redute a SI în această zonă de la frontiera cu Irakul, a precizat Abdel Rahman.

Coaliţia condusă de către Washington intervine în susţinerea combatanţilor kurzi şi arabi din cadrul FDS, care poartă ofensiva la sol.

Ea şi-a intensificat recent raidurile aeriene, în contextul în care operaţiunea terestră s-a înpotmolit, la sfârşirtul lui octombrie, iar FDS au fost vizate de contraatacuri ale unor jihadişti şi a pierdut toate poziţiile pe care le cuceriseră de la 10 septembrie.

Coaliţia a negat întotdeauna că vizează locuitori în sectorul jihadist.

”Evitarea pierderilor civile constituie prioritatea noastră absolută atunci când efectuăm atacuri aeriene contra unor ţinte militare legitime”, a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al coaliţiei, colonelul Sean Ryan.

Cel puţin 38 de persoane, în principal rude ale unor jihadişti, inclusiv 13 copii, au fost ucişi marţi în raiduri aeriene imputate coaliţiei vizând localitatea Al-Shaafa, în acelaşi sector.

De la începutul ofensivei, în septembrie, 234 de civili - inclusiv 82 de copii - au fost ucişi de coaliţie, potrivit SOHR.

”LUPTĂ DIFICILĂ”

Intensificarea atacurilor aeriene, începând de săptămâna trecută, are loc în paralel cu reluarea duminică, după o întrerupere de zece zile, a ofensivei terestre a FDS contra redutei jihadiste, unde se află localităţile Hajin, Sussa şi al-Shaafa.

”Operaţiunile continuă, iar progrese au fost înregistrate pe teren în ultimele zile”, a declarat pentrtu AFP Redur Khalil, un comandant FDS. ”Însă combatanţi FDS înaintează cu prudenţă, din cauza unor câmpuri minate, tranşee şi tuneluri” construite de jihadişti, a adăugat el.

Ofensiva antijihadistă a fost suspendată în urma unor bombardamente turce vizând poziţii militare kurde, în nordul Siriei. Cu câteva zile mai înainte, FDS au trimis 1.700 de combatanţi la marginea Hajin, ca întăriri, după ce au suferit numeroase înfrângeri.

În vederea unei dezamorsări a tensiunilor turco-kurde şi concentrării eforturilor asupra luptei împotriva SI, Statele Unite - aliatele FDS, dar pentru care Ankara reprezintă un aliat strategic în cadrul NATO - au lansat la rândul lor, la 4 noiembrie, patrule în teritorii kurde bombardate de Turcia.

În paralel, pe frontul de est, forţele lor şi-au dublat eforturile.

”Lupta împotriva SI continuă”, dă asigurări colonelul Sean Ryan, însă aceasta este ”îngreunată”, deoarece jihadiştii folosesc ”cetăţeni ca scuturi umane (...), iar locuri de cult şi spitale” pe post de poziţii militare.

El a anunţat că 150 de raiduri au fost efectuate vizând un sector situat la est de fluviul Eufrat, unde s-au retras aproximativ 2.000 de jihadişti.

În sudul ţării, forţele regimului au smuls, sâmbătă, EI Tulul al-Safa, ultimul ”buzunar” al grupării jihadiste, situat la limita între Damasc şi provincia Suwaida, a anunţat SOHR.

Declanşat în 2011, prin reprimarea în sânge a unor manifestaţii paşnice de către regimul lui Bashar al-Assad, Războiul din Siria a devenit tot mai complex în timp, odată cu implicarea unor ţări străine şi grupări jihadiste.

Războiul s-a soldat cu peste 360.000 de morţi şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.