Un accident grav a avut loc pe DN1, în judeţul Prahova, opt persoane fiind rănite, două dintre ele aflându-se în stop cardio-respirator.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), accidentul a avut loc pe DN1, în localitatea Breaza, judeţul Prahova, fiind implicate patru autoturisme.

Opt persoane au fost rănite, trei dintre ele fiind încarcerate, iar două aflându-se în stop cardio-respirator.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

La locul accidentului sunt mai mulţi medici şi pompieri, cu trei autospeciale de descarcerare, o maşină de stingere, două ambulanţe SMURD, una de terapie intensivă mobilă şi cinci ambulanţe ale Seriviciului Judeţean de Ambulanţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.