O vilă neobrâncovenească cu accente bizantine, situată în cartierul Cotroceni şi estimată între 2.000.000 şi 2.500.000 de milioane de euro, este pusă în vânzare de Artmark Historical Estate. Licitaţia va începe de la 1,9 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Construită în 1929 şi aflată în imediata apropiere a Arenelor BNR, spectaculoasa locuinţa are toate atributele unei proprietăţi de lux.

Suprafeţele generoase, finisajele şi mobilierul alese de proprietar cu ajutorul unei echipe de designeri, sala de fitness, salonul de masaj, sau liftul pentru transportul alimentelor - sunt doar câteva din trăsăturile elitiste din interiorul imobilului.

Clădirea are 466 de metri pătraţi, pe o suprafaţă construită de 725 de metri pătraţi, având 12 camere, şase băi. 
Construcţii anexe: garaj şi bucătărie de vară de 127 metri pătraţi. 

Vila, edificată în stil neobrâncovenesc cu accente bizantine, este înconjurată de platani seculari, declaraţi monumente ale naturii.

Terasa este amenajată în concordanţă cu trăsăturile arhitectonice ale clădirii, iar garajul reşedinţei poate adăposti două maşini.

Vila se vinde la cheie, mobilată şi cu toate dotările şi decoraţiunile existente, de la televizoare LED şi aparate de fitness, la obiecte decorative şi de artă de secol XIX sau XX.

Proprietatea a fost complet renovată în anul 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.