Patru persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite, joi seară, într-un accident rutier petrecut în judeţul Constanţa, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac. Femeia care conducea autoturismul care a provocat accidentul a încercat să depăşească un camion militar, dar din faţă venea un autovehicul. Pentru a evita impactul cu acesta, a tras de volan şi a ajuns în copac. De asemenea, camionul militar a ajuns pe câmp.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, joi seară, o femeie în vârstă de 33 de ani conducea un autoturism Mercedes pe DJ 38, iar la un moment dat a încercat depăşirea unui autocamion militar.

Din sens opus venea un alt camion, iar femeia a tras de volan, iar maşina a părăsit carosabilul, ajungând pe câmp şi oprindu-se într-un copac. De asemenea, şoferul autocamionului militar a tras de volan ajungând în câmp. Poliţiştii mai spun că autoturismul ar fi acroşat uşor autocamionul depăşit.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În accident au fost rănite conducătoarea auto din Mercedes, pasagera de pe locul din dreapta faţă, în vârstă de 32 de ani, şi doi copii, unul de 9 ani şi altul de 11 ani, victimele suferind diverse traumatisme.

În autoturism se mai afla un copil care nu a fost rănit. Persoanele rănite au fost duse la spital pentru îngrijri medicale.    

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.