Parlamentul iranian l-a înlăturat, duminică, din funcţie pe ministrul Finanţelor şi Economiei, pe fondul prăbuşirii monedei şi a deteriorării situaţiei economice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Economia Iranului este afectată de şomajul ridicat şi, din luna aprilie şi până în prezent, rialul şi-a piedut jumătate din valoare. 

Statele Unite au impus anumite sancţiuni, care au intrat în vigoare la începutul lunii august şi un al doilea set, care vizează industria petrolieră, va intra în vigoare în noiembrie.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Comandantul Gărzii Revoluţionare a spus că Iranul are de-a face cu provocări „unice”, în timp ce ministrul de Externe a acuzat SUA că duc „un război psihologic” cu ţara sa.

Înlăturarea ministrului Finanţelor şi Economiei a fost făcută de Parlament cu 137 de voturi la 121, potrivit presei de stat citate de Reuters.

Această măsură este cea mai recentă dintr-o serie care a vizat personalul de top din zona economică. La începutul lunii august, ministrul Muncii a fost înlăturat din funcţie, iar luna trecută, preşedintele Hassan Rouhani l-a înlocuit pe conducătorul băncii centrale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.