Fosta jucătoare Virginia Ruzici, care a câştigat French Open în urmă cu 40 de ani, a declarat că Simona Halep “şi-a dat inima pe teren” şi a meritat victoria din finala cu Sloane Stephens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Am avut multe emoţii. Aşteptăm de mult timp acest moment. A fost foarte aproape de trofeu anul trecut. A fost favorita finalei, dar nu a fost simplu. A fost o luptă fizică şi mentală. Stephens a jucat foarte bine, a avut lovituri frumoase şi s-a mişcat bine pe teren. Simona şi-a dat inima pe teren. Merită acest titlu de grand slam”, a spus Ruzici, potrivit Le Figaro.

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Virginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.