Atacantul Cristiano Ronaldo, care a marcat două goluri în victoria echipei sale Real Madrid în meciul cu Juventus, scor 3-0, le-a mulţumit fanilor din Torino pentru faptul că l-au aplaudat la scenă deschisă după a doua reuşită, din foarfecă.
"A fost un gol fanatstic. Nu mă aşteptam să marchez acel gol. A fost un moment incredibil (n.r. - când a fost aplaudat de întreg stadionul). Vreau să le mulţumesc tuturor suporterilor echipei Juventus. Au făcut ceva fantastic, care nu mi s-a mai întâmplat niciodată în carieră", a declarat portughezul, potrivit marca.com.
Echipa Real Madrid a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), pe Juventus Torino, în manşa I a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.
Golurile au fost marcate de Ronaldo, în minutele 4 şi 64, ultimul spectaculos, din foarfecă, şi de Marcelo, în minutul 72. De la gazde a fost eliminat argentinianul Dybala, în minutul 66, pentru două cartonaşe galbene.
Returul va avea loc la 11 aprilie, la Madrid.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.