Dana Rogoz va colabora cu Pro TV pentru noul reality show matrimonial al televiziunii, „Mă însoară mama!”, prezentat de Gabriel Coveşeanu, cunoscut cu numele Cove, la care vor participa 10 tineri cu vârste de peste 25 de ani, alături de mamele lor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dana Rogoz va fi povestitorul care va sublinia din exterior interacţiunile băieţilor cu pretendetele lor, dar şi disensiunile care vor apărea de-a lungul show-ului între mame şi viitoarele nurori, informează Pro TV.

„Cove e peţitorul, eu povestitorul. Cu alte cuvinte, el va munci, va fi în fiecare moment alături de mamele şi fiii acestora în căutarea partenerelor ideale, ca mai apoi eu, în faţa monitorului, relaxată, urmărind toate etapele prin care vor trece concurenţii, să pot trage concluziile, cu empatie şi umor. Trebuia să existe şi o prezenţă feminină care să vină cu propriul punct de vedere şi care să echilibreze balanţa”, a spus Dana Rogoz despre rolul său din emisiune.

Zece băieţi înscrişi de mamele lor vor participa la acest show. Fiecare dintre ei va alege câte cinci fete care se vor potrivi criteriilor personale de selecţie, două dintre ele urmând să fie refuzate de fiecare mamă. Cele trei fete rămase vor petrece câteva zile doar cu mama băiatului, iar în urma probelor la care acestea vor fi supuse şi bazându-se pe părerea formată de mamă, una dintre ele va fi eliminată de burlac. Două finaliste vor intra în lupta pentru a îl cuceri.

Televiziunea Pro TV nu a precizat data lansării noului show.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.