Jucătoarea germană Angelique Kerber, locul 3 WTA şi favorită numărul 3, a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-2, 6-2, de americanca Sloane Stephens, locul 934 WTA, în optimile de finală ale turneului de la Toronto.
Fosta ocupantă a locului 11 WTA s-a impus în 58 de minute.
În sferturi, Sloane Stephens va evolua cu sportiva cehă Lucie Safarova, locul 41 WTA, care a trecut în optimi de rusoaica Ekaterina Makarova, numărul 42 mondial, scor 6-3, 6-7 (3), 6-2.
Kerber era pe partea de tablou a liderului WTA, Karolina Pliskova, şi putea să o întâlnească pe Simona Halep, locul 2 WTA, în finala Rogers Cup.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.