Preţurile producţiei industriale au urcat în octombrie cu 0,8% comparativ cu luna precedentă, a doua lună la rând de creştere, iar ritmul scăderii din ultimul an s-a atenuat la -0,5%, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În luna septembrie, preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,2% faţă de august şi au fost mai mici cu 1,5% faţă de a noua lună din 2015.

În octombrie, cele mai mari creşteri de preţuri faţă de luna anterioară s-au înregistrat la fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, de 8,4%, şi la extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, de 3,8%.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

La polul opus, preţurile au scăzut în octombrie faţă de septembrie cu 1,4% în industria metalurgică, potrivit INS.

În perioada octombrie 2015 - octombrie 2016, cele mai mari scăderi de preţuri au fost înregistrate în fabricarea substanţelor chimice (-5,9%), în timp ce cele mai mari scumpiri au fost în industria pielăriei (+3,3%).

În sectorul producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, preţurile au scăzut cu 4,8% în ultimul an, arată datele INS. 

Preţuile producţiei industriale reprezintă o măsură a preţurilor solicitate de către producători pentru produsele sau serviciile livrate în primul stadiu de comercializare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.