Curtea de Apel Bucureşti a decis, definitiv, să-l condamne pe Roberto Ababei, fost director adjunct al Poliţiei Capitalei, la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a primit mită peste 10.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Judecătorii l-au mai condamnat pe Eduard Alexandru Zama la doi ani închisoare cu suspendare, acesta fiind obligaat să presteze 100 de zile în folosul comunităţii, la Arhiepiscopia Bucureştilor sau la Primăria Bucureşti, Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Al treilea inculpat, Dan Mihai Pencea, a primit o pedepasă de doi ani de închisoare cu suspendare.
 
Instanţa a mai dispus confiscarea de la Roberto Ştefan Ababei a sumelor de 24.800 de lei, 3.795 de euro şi 320 de lire sterline. 
 
Fostul director adjunct al Poliţiei Capitalei Roberto Ababei a fost arestat preventiv pe 15 octombrie 2015 şi ulterior trimis în judecată, fiind acuzat de trafic de influenţă după ce a primit de la doi oameni de afaceri suma de 13.000 euro şi produse alimentare, lăsându-i să creadă că are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice pentru le rezolva favorabil cauza în care erau cercetaţi pentru evaziune fiscală în legătură cu activitatea firmei pe care o administrau.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.