Un inginer român a fost răpit de persoane înarmate în sudul Nigeriei, relatează Dailypost.ng. Familia cetăţeanului român răpit în Nigeria a fost notificată cu privire la acest incident, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Românul răpit în Nigeria lucra pentru firmă de construcţii

Românul răpit luni seară în Nigeria lucra pentru o firmă de construcţii, Dextron Ltd, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Poliţiei, Celestina Kalu, citată de Reuters.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

UPDATE: MAE, despre românul răpit în Nigeria: Familia acestuia a fost notificată, a fost activată Celula de Criză

Familia cetăţeanului român rănit în Nigeria a fost notificată cu privire la acest incident, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), precizând că reprezentanţii misiunii diplomatice române sunt în contact permanent atât cu familia bărbatului, cât şi cu autorităţile federale nigeriene competente şi cu angajatorul.

"Ambasada României la Abuja urmăreşte cu atenţie cazul cetăţeanului român răpit în Nigeria la data de 10 octombrie 2016. Familia cetăţeanului român a fost notificată cu privire la acest incident. Reprezentanţii misiunii diplomatice române sunt în contact permanent cu autorităţile federale nigeriene competente, cu angajatorul, precum şi cu familia cetăţeanului român", anunţă reprezentanţii MAE.

Potrivit acestora, din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe a fost activată Celula de Criză, fiind iniţiate procedurile specifice în astfel de cazuri.

Un român a fost răpit în Nigeria

Bărbatul şi echipa sa au fost răpiţi din localitatea Owa Oyibo, în regiunea Agbor.

Potrivit primelor informaţii, atacatorii au deschis focul asupra personalului de securitate care îl escorta pe român şi pe restul echipei sale.

Confirmând incidentul, Poliţia din regiune a anunţat că incidentul a avut loc luni noapte şi că se fac căutări în satul din zonă.

Ambasadorul român în Nigeria a deplâns incidentul şi a cerut autorităţilor să ia toate măsurile pentru a-l salva pe inginer

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.