Continuăm prezentarea pe scurt a investiţiilor alternative. Aşa cum spuneam în articolul anterior, prin investiţii alternative se înţelege în general “altceva decât acţiuni, obligaţiuni sau depozite”. E vorba de asseturi atrăgătoare, dar problematice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numismatica

Unii spun că termenul se aplică doar la ştiinţa banilor, şi nu la investiţia propriu-zisă în monede. Mai important e însă că piaţa la care ne referim înseamnă orice altceva decât aşa-numitele monede de investiţii, al căror preţ se apropie de cel al aurului conţinut (Krugerrands, Sovereigns, Chinese Panda), oferite de bănci şi case specializate. Ca şi în cazul celorlalte investiţii alternative, intrarea pe piaţa monedelor necesită cunoştinţe temeinice în domeniu, adică, cum spun colecţionarii: “Cumpără cartea înainte de a cumpăra moneda.”

Desigur, o investiţie bună înseamnă o valoare de catalog mult mai mare decât cea a metalului preţios conţinut. Aceasta e determinată nu doar de moneda în sine, ci şi de starea acesteia. Specialiştii au peste 10 categorii de gradare (clasificare a stării), de la “basal” (monedă aproape ştearsă, în termeni profani) la “uncirculated” (nepusă în circulaţie). Gradarea e stabilită de foruri specializate şi e uneori obiectul unor falsuri.

Din toate cele de mai sus reiese că nici colecţionarii de monede nu pot progresa fără o reţea de încredere, care include şi un dealer bun.

Timbrele

Am auzit cu toţii despre celebrul Cap de bour, care s-a licitat acum câţiva ani pentru mai mult de 25.000 de euro. Însă cel mai scump timbru din lume, cu valoarea nominală de 1 cent, emis în Guyana în 1856, a fost tranzacţionat în 2014 pentru aproximativ 9,5 milioane de dolari. Piaţa filatelică se aseamănă cu cea a monedelor de colecţie, începând cu grading-ul timbrelor şi încheind cu dealerii specializaţi şi reţeaua de colecţionari. Şi, la fel ca în cazul monedelor, un bun punct de pornire poate fi documentarea referitoare la emisiuni locale, cu privire la care poţi afla, mai uşor, mai multe despre contextul istoric şi evoluţia valorii. Pieţele externe au avantajul existenţei unor companii specializate, ca Stanley Gibbons din Marea Britanie, care funcţionează ca nişte fonduri de investiţii, specializate în piaţa alternativă respectivă.

Criptomoneda

Am citit ştirile şi am aflat că bitcoin-ul, cea mai cunoscută criptomonedă, s-a devalorizat de la maximul istoric din decembrie 2017 (peste 17.000 de dolari) la aproximativ 3.500 de dolari în prezent. Blockchain-ul, adică păstrarea descentralizată şi gratuită a evidenţei tranzacţiilor, e însă în continuare o tehnologie revoluţionară, aşa că deprecierea abruptă a Bitcoin din ultimul an e doar sfârşitul Goanei după aur virtual de la începuturi. Probabil, pe termen mediu, criptomonedele vor deveni o piaţă profitabilă şi mult mai stabilă.

Numărul mare de altcoins (monede alternative, un alt nume pentru criptomonede) apărute din 2016 complică datele problemei, mai ales că în unele cazuri poate fi vorba de lucruri foarte apropiate de scam-uri.

E drept, în 2018 criptomonedele au scăzut, dar asta nu le recomandă ca o investiţie facilă, imediată. Dacă nu doreşti să achiţi ceva în Bitcoin sau Ethereum, de volatilitate şi alţi factori de risc te pot păzi aşa-numitele instrumente derivate, care reprezintă tranzacţii proporţionale cu o anumită piaţă, fără deţinerea propriu-zisă cu a activelor. Atunci când am vorbit despre aur, am menţionat futures (referitoare la un preţ de la o dată viitoare) sau CFD (Contracts for Difference - Contracte pentru Diferenţă, necondiţionate de dată). În aceste cazuri, tranzacţionarea e mult mai uşoară şi va trebui doar să găseşti un specialist de încredere.

Concluzia

În afară de artă, metale preţioase, vin, numismatică, timbre şi criptomonedă, există nenumărate alte pieţe alternative, de la jucării şi maşini de colecţie, la aşa-numitele memorabilia (militare, sportive…). Numitorul comun al acestor pieţe e specializarea pe care o necesită. Drumul cel mai logic către investiţii profitabile este alegerea unui domeniu care te interesează, urmată de documentare şi dobândirea statului de colecţionar serios prin achiziţii realizate cu discernământ. Pentru a deveni investitor, colecţionarul mai trebuie să facă un pas, uneori dureros, anume de a pune criteriul profitului înaintea afecţiunii pentru propriile exponate. Dar asta nu e întotdeauna o mutare lipsită de satisfacţii.

========

Octavian Pătraşcu este un antreprenor şi angel investor cu o carieră de peste 10 ani în pieţele de capital, tech, fintech şi real estate. A realizat trei exituri de succes, dintre care două pentru branduri globale care activează în pieţele financiare şi unul, ca investitor minoritar în Vector Watch. Este managing partner al Key Way Group şi fondator al TVP Family Office. Comentariile lui pot fi găsite online pe Octavianpatrascu.com.

(Articol susţinut de TVP Family Office)

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.