Consiliul Permanent al UDMR a decis, în şedinţa de luni, numirea secretarului general adjunct în Guvernul României şi a doi secretari de stat, în două ministere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit deciziei Uniunii, secretar general adjunct în Guvernul României va fi Zahoranszki István.

Zahoranszki István are 44 ani, a terminat cursurile Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică, este funcţionar public şi lucrează din 2004 în administraţia publică în cadrul Primăriei Sighetu Marmaţiei.

De asemenea, UDMR a decis că Barabási Antal Szabolcs va fi secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar Vass Levente va fi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Barabasi Antal Szabolcs este licenţiat în anul 2003 la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, specializarea Zootehnie. Între anii 2004-2006, a avut funcţia de director pe zona Europa de Est a unei companii specializate în proiectarea construcţiilor tehnologice, respectiv tehnologizarea fermelor pentru vaci de lapte.

Din 2006 până în prezent a deţinut funcţia de director la mai multe companii, având profilul de proiectare, construcţii tehnologice, implementare a proiectelor europene privind exploataţiile zootehnice, în special pentru bovine şi ovine.

Dr. Vass Levente este medic primar urolog şi medic specialist de Sănătate Publică şi Management Sanitar. A fost deputat în Parlamentul României în legislatura 2016-2020.

Înainte de începerea mandatului parlamentar, a lucrat mai mulţi ani în administraţia sanitară. A fost director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în perioada 2010-2012 a ocupat funcţia de consilier personal al ministrului Sănătăţii, a fost şeful Compartimentului Urologie-Litotriţie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş. De asemenea, timp de 12 ani, a fost cadru didactic la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.