Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a fost avizat joi de comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru funcţia de ministru al Afacerilor Europene, cu 16 voturi ”pentru” (PSD, ALDE, UDMR, PMP) şi 7 abţineri (PNL, USR).
În cadrul audierilor, care au durat aproximativ jumătate de oră, Victor Negrescu le-a spus parlamentarilor că Ministerul Afacerilor Europene este o prioritate pentru Guvernul României în perspectiva pregătirii preşedinţiei române a Uniunii Europene.
Negrescu a mai spus că dosarele Schengen şi MCV sunt subiecte importante de care se va ocupa cu foarte mare atenţie în timpul mandatului său.
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
”Mai aveam multe de spus”, şi-a încheiat, după numai zece minute, Negrescu prezentarea făcută în faţa senatorilor şi deputaţilor din comisiile de specialitate.
”Aveţi timp să le spuneţi în timpul mandatului, sper să fie mai lung de data asta”, i-a replicat Victor Ponta.
Senatorul PSD Orlando Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene, nu i-a pus nicio întrebare lui Negrescu, ci i-a dat o serie de sfaturi despre cum ar trebui să gestioneze dosare precum Brexit şi MCV. ”Să uitaţi de MCV”, i-a spus Teodorovici viitorului ministru.
”Nu cred că MCV ar trebui să fie un motiv de frustrare pentru România. Există un angajament al tuturor instituţiilor publice ca acest MCV să dispară”, a replicat Victor Negrescu.
Nici reprezentantul PMP în comisie nu i-a adresat întrebări viitorului ministru al Afacerilor Europene, el limitându-se la a spune că, deşi este în opoziţie, îi va acorda un vot de încredere, deoarece ”este reprezentatntul tuturor în Parlamentul European”.
Victor Negrescu a primit, după aproximativ jumătate de oră de audieri, aviz pozitiv pentru a ocupa funcţia de Ministru al Afacerilor Europene, cu 16 voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi şapte abţineri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.