Europarlamentarul PSD Victor Negrescu crede că partidul care nu va respecta rotativa guvernamentală va avea de pierdut la alegerile din 2024. ”Eu cred şi sper că această rotativă este posibilă. PSD va avea un premier care să ducă mai departe programul comun la care ne-am angajat”, susţine Victor Negrescu pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Cred că toată lumea a auzit de rotativa guvernamentală. Toată lumea a înţeles că am ajuns la un acord cu privire la acest element. Cei care vor încălca această rotativă vor fi blamaţi de populaţie şi vor avea de pierdut în perspectiva alegerilor din 2024. Cred că liderii PNL nu-şi permit să le arate românilor că nu-şi onorează promisiunile şi angajamentale. Deci eu cred şi sper că această rotativă este posibilă. PSD va avea un premier care să ducă mai departe programul comun la care ne-am angajat”, a declarat Victor Negrescu.
 
Întrebat care e ”speranţa de viaţă” a coaliţiei PNL-PSD, europarlamentarul a răspuns: ”Nu putem să dăm un termen. Noi ne-am dori să mergem până la capăt, cel puţin până în 2024, cu un premier propus acum de PNL, apoi cu un premier propus de PSD, dar, evident, vom rămâne în această coaliţie atât timp cât vom reuşi să livrăm ceea ce am introdus în programul de guvernare”. 
 
“Noi credem foarte mult în programul de guvernare, pe care l-am negociat timp de mai multe săptămâni, nu am tratat lucrurile cu lejeritate. Înainte să vorbim despre arhitectura guvernamentală, am vorbit despre acest program de guvernare, este un model preluat din exemplul altor state europene – în Germania negocierile pe programul de guvernare au durat câteva luni. Noi vom fi acolo pentru a implementa acele măsuri. Sigur că vor fi provocări, vom vedea cum le vom gestiona, dar în acest moment lucrurile se prezintă pozitiv. Prima măsură se va vedea imediat: creşeterea pensiilor. Şi, cu siguranţă, nu vor creşte taxele”, a conchis Negrescu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.