Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că numirea lui Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, în comitetul ANRE este o decizie asumată. El a explicat că în politică, învingătorii de după războiul electoral primesc o parte mai mare decât ceilalţi, iar organizaţia PSD Olt are cel mai mare scor electoral, şi are, astfel, dreptul să îşi promoveze oamenii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vasile Dîncu a afirmat că numirea lui Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, la ANRE  este ”o decizie de grup şi este o decizie pe care ne-am asumat-o cu toţii şi evident că ne-am asumat şi riscurile”.

”Cei care îl cunosc pe fratele domnului Stănescu spun că este un om cu experienţă, care se pricepe în zona managementului şi aşteptăm să performeze. Eu nu îl cunosc personal, este vorba şi despre un lucru de care trebuie să ţinem cont, în viaţa nepolitică viaţa civică, nu se cunoaşte acest lucru,  dar în politică, învingătorii de după războiul electoral primesc o parte mai mare decât ceilalţi. Altfel spus, judeţul Olt este pe primul loc, dacă mi se pare, în România, la scorul electoral, şi are dreptul organizaţia respectivă să îşi promoveze oamenii”, a explicat Dîncu decizia din interiorul PSD.

El a mai arătat că ”faptul că este fratele lui Paul Stănescu nu are trebui să fie un punct în minus”. 

”Cred că Paul Stănescu nu l-a lăsat să intre, l-a scos de pe listă intenţionat, tocmai pentru că este fratele lui şi nu vrea să aducă o nouă discuţie privind politca de cadre din noul PSD. Este o decizie asumată. Evident că şi-o asumă Organizaţia Olt, şi sperăm că este o decizie bună”, a mai spus Dîncu.  

Parlamentul a votat, săptămâna aceasta, numirea lui Alexandru Stănescu, fratele secretarului general al PSD, Paul Stănescu, în funcţia de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE.

Acesta a fost anterior deputat PSD şi preşedinte al Comisiei de Agricultură din 2017 până în 2020. 

Întrebat ce îl recomandă pentru această funcţie pe Alexandru Stănescu, preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că „a contat foarte mult că este unul dintre foştii parlamentari care nu a mai avut loc pe listele parlamentare”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.