Arabia Saudită loveşte ţinte ale grupării Houthi în Yemen, după ce o navă a sa a fost atacată în Marea Roşie. Reuters: Iranul a trimis consilieri şi echipamente militare către aliaţii lor din Yemen

Arabia Saudită loveşte ţinte ale grupării Houthi în Yemen, după ce o navă a sa a fost atacată în Marea Roşie. Reuters: Iranul a trimis consilieri şi echipamente militare către aliaţii lor din Yemen

Arabia Saudită a efectuat atacuri împotriva unor ţinte pe care le-a identificat ca fiind ale mişcării Houthi în oraşul portuar Hodeidah din Yemen, după ce o navă saudită a fost atacată vineri în Marea Roşie, relatează CNN.

Într-un comunicat, Comandamentul Forţelor Comune ale Coaliţiei din Arabia Saudită a descris atacurile drept o „reacţie militară proporţională”.

„Dacă miliţia Houthi îşi continuă acţiunile ostile, va primi un răspuns fără îndurare”, avertizează comunicatul.

Purtătorul de cuvânt al Coaliţiei, generalul-maior de stat major Turki al-Malki, a calificat atacurile Houthi din Marea Roşie drept un „act laş şi nesăbuit”.

Anterior, postul de televiziune al-Masirah, afiliat mişcării Houthi, a relatat că atacurile saudite au lovit instalaţii aparţinând companiei de stat de telecomunicaţii din oraşul Hodeidah. Un muncitor dintr-o clădire de telecomunicaţii din Hodeidah ar fi fost rănit în urma atacului saudit, potrivit acestei surse. De asemenea, ăostul de televiziune susţine că forţele saudite au vizat insula Kamaran, situată în largul coastei de vest a Yemenului.

Arabia Saudită a încercat să evite o revenire la un conflict pe scară largă în Yemen de când armistiţiul din 2022 cu mişcarea Houthi a pus capăt majorităţii luptelor importante dintr-un război care a provocat moartea a sute de mii de oameni din cauza violenţei, a foametei şi a bolilor.

Însă, săptămâna trecută, gruparea Houthi a pus la încercare răbdarea Arabiei Saudite, anunţând că va impune o blocadă navigaţiei în Marea Roşie pentru navele saudite.

O navă saudită a suferit avarii minore la corpul navei în urma unui atac care a avut loc vineri în Marea Roşie, a informat agenţia oficială de presă a Arabiei Saudite, citând autoritatea de transport a regatului. Echipajul este în siguranţă, iar nava şi-a continuat drumul spre destinaţie, a precizat agenţia. La scurt timp după ce a fost semnalat atacul, postul de televiziune al-Masirah, afiliat grupării Houthi, a anunţat atacurile aeriene saudite

IRANUL A TRIMIS AJUTOR MILITAR GRUPĂRII HOUTHI DIN YEMEN, POTRIVIT REUTERS

Iranul a transportat cu avionul în Yemen, în această lună, comandanţi ai Gărzii Revoluţiei Islamice (IRGC), consilieri militari şi echipamente legate de rachete şi drone, potrivit a patru surse, într-o mişcare ce sugerează că Teheranul încearcă să consolideze capacitatea aliaţilor săi Houthi de a ameninţa transportul maritim din Marea Roşie, a scris, vineri, agenţia Reuters.

Patru surse familiarizate cu această chestiune, printre care două surse iraniene, ministrul informaţiilor din Yemen şi un analist de securitate regională, au declarat că Iranul a transferat personalul IRGC şi echipamentele militare cu un zbor de la Teheran către Yemen pe 13 iulie.

Cele două surse iraniene au declarat pentru Reuters că între 10 şi 21 de membri ai IRGC, inclusiv comandanţi de rang înalt, se aflau la bordul zborului companiei Mahan Air.

Avionul avea iniţial ca destinaţie capitala Sanaa, controlată de houthi, dar a fost deviat către oraşul portuar Hodeidah de la Marea Roşie, după ce aeroportul a fost atacat de guvernul yemenit, care este susţinut de Arabia Saudită.

„Comandanţii IRGC s-au deplasat acolo pentru a sprijini operaţiunile rebelilor houthi şi pentru a oferi instruire pentru noile sisteme de rachete”, a declarat una dintre surse, adăugând că Iranul a trimis, de asemenea, aur cu acel avion pentru a finanţa activităţile grupării insurgente.

Această desfăşurare oferă dovezi noi privind eforturile Iranului de a-i susţine pe Houthi, care se află de mai bine de un deceniu într-un război civil împotriva guvernului yemenit recunoscut internaţional şi susţinut de Arabia Saudită şi care au atacat vecinii din Golf cu rachete şi drone.

La trei zile după sosirea zborului în Yemen, Teheranul a cerut mişcării Houthi să fie pregătită să închidă ruta petrolieră din Marea Roşie în cazul în care SUA ar lovi infrastructura energetică iraniană, potrivit Reuters.

Luni, grupul, a cărui zonă de control din Yemen se află în apropierea acestei căi navigabile, a anunţat blocada navală asupra Arabiei Saudite, ca răspuns la bombardamentul din 13 iulie asupra aeroportului din Sanaa, despre care a afirmat că a fost efectuat de Arabia Saudită.

Aceste măsuri au marcat sfârşitul unui armistiţiu de patru ani între Riad şi Houthi.

Ameninţarea lor la adresa uneia dintre cele mai importante rute comerciale maritime din lume s-a intensificat şi mai mult joi, când grupul a declarat că a atacat două petroliere saudite.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră