La iniţiativa USR, conducerea Senatului a început procedurile pentru ca mai multe săli din Senat să poarte numele unor femei care au avut contribuţii remarcabile la progresul societăţii româneşti, prima dintre ele urmând să poarte numele Ellei Negruzzi. Ella Negruzzi a fost prima femeie admisă într-un barou de avocatură din România şi a fost o activistă pentru drepturile femeilor la începutul secolului al XX-lea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 Liderul grupului USR din Senat, Radu Mihail, argumentează că în Senat, în acest moment, nu există nicio sală care să poarte numele unei femei care, prin acţiunile ei, a rămas în istorie şi în mentalul colectiv.

”Este păcat că, până acum, nici politicienii, nici administratorii clădirii nu s-au gândit să onoreze contribuţia femeilor la progresul societăţii româneşti, în general, sau al emancipării politice a femeilor, în special. Din cele peste 1.000 de camere pe care le are în total Casa Poporului, cea mai mare clădire din Europa şi a doua cea mai mare din lume, există doar o singură sală ce poartă numele unei femei, la Camera Deputaţilor. Este o nedreptate pe care avem oportunitatea ca acum, în 2024, să începem să o reparăm şi să recunoaştem şi pe această cale rolul pe care femeile l-au avut în evoluţia societăţii româneşti”, susţine senatorul USR Radu Mihail.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

La rândul ei, senatoarea USR Silvia Dinică este de părere că nu se poate ca niciuna din sutele de săli din Casa Poporului să nu poarte numele unor femei care şi-au dedicat vieţile luptei pentru emanciparea politică şi socială a femeilor sau pentru progresul economic şi social al ţării noastre. ”„România a avut, de-a lungul istoriei, numeroase femei remarcabile care au reuşit să spargă bariere şi să se impună în domenii conduse doar de bărbaţi. Încăpăţânarea şi curajul femeilor din România au transformat mereu imposibilul în posibil, iar amintirea lor trebuie să lumineze drumul celor ce vin după ele”, spune Silvia Dinică.

În urma iniţiativei USR, Biroul Permanent al Senatului a decis instituirea unei comisii speciale care să identifice personalităţile care vor fi omagiate în acest fel, precum şi sălile care vor purta numele unor femei ce şi-au adus contribuţia la progresul României, anunţă USR.

Ella Negruzzi a studiat ştiinţele juridice la Universitatea din Iaşi, depunându-şi cererea de admitere în Baroul Iaşi în 1914, cerere care i-a fost respinsă pe motiv că nu avea drept de vot. Timp de 6 ani, Ella Negruzzi s-a luptat pentru dreptul de a fi avocat plendant, devenind, în cele din urmă, prima femeie avocat din România.

În timpul Primului Război Mondial, a activat ca soră medicală în spitalele din Moldova, dar şi pe linia frontului. A luptat pentru ocrotirea orfanilor de război, apoi a devenit membră a organizaţiei „Grupul avocaţilor democraţi”, înfiinţată în 1935. În toată perioada interbelică, a luptat pentru emanciparea politică a femeilor.

Împreună cu Maria Baiulescu şi Elena Meissner, Ella Negruzzi a fondat Asociaţia Emanciparea Femeii, organizaţie ce milita pentru emanciparea femeilor şi dreptul lor pentru a ocupa funcţii în stat în raport cu pregătirea şi capacitatea lor profesională. La Camera Deputaţilor, tot la iniţiativa USR, sala Comisiei pentru cultură a primit, în 2022, numele „Hortensia Papadat-Bengescu”, după scriitoarea din perioada interbelică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.