Deputatul USR Alin Apostol a depus un proiect de lege pentru ca studenţii să poată vota la următoarele alegeri locale în localităţile unde au reşedinţa, chiar dacă viza de reşedinţă este mai recentă de şase luni faţă de data scrutinului. Practic, dacă iniţiativa USR ar fi adoptată, s-ar îndrepta abuzul comis de majoritatea PSD-PNL în luna iunie 2023, când partidele de la guvernare au decis să restrângă dreptul la vot pentru anumite categorii de cetăţenii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În iunie 2023, PSD şi PNL au decis ca la alegerile locale să poată vota doar cei care şi-au stabilit reşedinţa în comuna, oraşul sau municipiul respectiv cu cel puţin şase luni înainte de data alegerilor. Totul, sub pretextul „prevenirii turismului electoral şi distorsionării rezultatului alegerilor”, mai arată comunicatul de presă al USR.

USR s-a opus demersului coaliţiei patronate de Klaus Iohannis atât în comisii, cât şi în plen, dar toate propunerile noastre au fost respinse pe bandă rulantă şi restricţia a intrat în vigoare odată cu Legea 256/2023.

„Noi credem că tinerii sunt o resursă importantă în comunităţile lor, indiferent dacă locuiesc acolo de şase luni sau de doi ani. De aceea, am depus un proiect de lege pentru a ne întoarce la prevederile în vigoare înaintea modificării din iunie. Totodată, am adăugat nişte criterii suplimentare de transparenţă în evidenţa vizelor de reşedinţă, criterii pe care le-am propus şi în primăvară, dar pe care PSD şi PNL le-au respins”, a declarat deputatul USR Alin Apostol, conform sursei citate..

Modificarea făcută de PSD-PNL ridică obstacole pentru exercitarea dreptului la vot şi pentru cetăţenii care locuiesc de mai mult de şase luni în oraşul sau comuna respectivă, dar cărora le expiră viza de reşedinţă cu mai puţin de şase luni înainte de data votării. În viziunea PSD-PNL, aceştia ar fi obligaţi să-şi înnoiască viza de reşedinţă preventiv, înainte ca aceasta să expire, doar că NU există procedură legală prin care ei să poată solicita înnoirea vizei atâta timp cât ea este încă validă. Conform OUG 97/2005, există o singură situaţie în care cetăţenii să poată solicita înnoirea vizei de reşedinţă: la expirarea termenului de valabilitate.

Proiectul depus de deputatul USR Alin Apostol propune eliminarea condiţiei de stabilire a reşedinţei cu mai mult de şase luni înainte de data alegerilor şi, în plus, pentru combaterea turismului electoral, stabileşte pentru primării obligaţia de a publica pe site-urile proprii, la loc vizibil, date cu privire la numărul de solicitări de vize de reşedinţă înregistrate în ultimii 10 ani, dar şi pentru anul în curs. În acest fel, oricine ar putea vedea ce primar foloseşte traseismul electoral ca să câştige alegerile şi s-ar combate în mod real fenomenul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.