Filiala PSD Iaşi susţine că zeci de materiale de propagandă politică având însemnele PNL au fost distribuite în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, liberalii fiind acuzaţi că fac campanie ilegală în interiorul acestei instituţii. Astfel, PSD Iaşi îi cere explicaţii şefului ISJ Iaşi, Luciana Antoci. PNL Iaşi susţine că acuzaţiile PSD privind împărţirea unor pliante cu însemnele liberalilor în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi reprezintă ”o înscenare tipic PSD-istă”, cu scopul de a inflama atmosfera înainte de 24 ianuarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Reacţia PNL Iaşi la acuzaţiile PSD că pliante liberale au fost împărţite în sediul Inspectoratului Şcolar: O înscenare tipic PSD-istă. Ieşenii nu trebuie să mai permită impostorilor şi politicienilor fără carte să mai vorbească despre şcoală

 

 
Social-democraţii ieşeni afirmă duminică, într-un comunicat de presă, că PNL Iaşi a întrecut ”orice măsură”, după ce a distribuit recent pliante electorale ”într-o instituţie publică dedicată exclusiv educaţiei”.
 
Potrivit PSD Iaşi, în respectivele flyere, liberalii ieşeni făceau referiri la implicarea lor în adoptarea şi promovarea noii legi a pensiilor, pe care ”iniţial nici măcar nu au susţinut-o”. Totodată, PSD Iaşi consideră că este vorba despre ”campanie ilegală în interiorul ISJ Iaşi”.
 
”Am rămas siderat în momentul în care am văzut ceea ce se întâmplă chiar în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Această instituţie trebuie să rămână una de promovare şi cultivare a actului educaţional pentru învăţământul preuniversitar şi nu de diseminare a activităţilor de partid, chiar dacă doamna Luciana Antoci (şeful ISJ Iaşi – n.r.) este un soldat ascultător al inculpatului Costel Alexe”, a declarat liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, prefect de Iaşi.
 
El consideră că sunt multe probleme de rezolvat în judeţul Iaşi în domeniul educaţiei. 
 
”Una dintre unităţile de învăţământ emblematice din Iaşi şi chiar din ţară, Colegiul Pedagogic, este închisă şi 800 de elevi au de suferit, iar în mediul rural există încă multe situaţii care necesită atenţia Inspectoratului. Acestea sunt priorităţi ale educaţiei ieşene, nu propaganda politică. Solicit public explicaţii din partea doamnei Luciana Antoci, în calitatea ei de inspector şcolar general, cu privire la aceste materiale politice care se găseau şi erau distribuite în sediul ISJ Iaşi”, a adăugat liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.