Social-democraţii depun miercuri la Camera Deputaţilor moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”, care ar urma să intre în dezbatere săptămâna viitoare. Conform unui draft al moţiunii, ministrul este acuzat că nu a luat nicio măsură pentru siguranţa pacienţilor în timpul pandemiei şi că nu a făcut nimic din ceea ce îi cerea predecesorului său să facă urgent, că a subminat în mod constant strategia naţională de vaccinare deja aprobată şi că a avut poziţii contradictorii privitoare la deschiderea şcolilor şi a unor activităţi economice. Ei mai afirmă că preluarea mandatului de către Vlad Voiulescu a însemnat o scădere a intenţiei de testare a persoanelor care îndeplinesc criteriile de suspiciune pentru COVID, că scăzut, simetric, şi intenţia ministrului de a controla în mod real situaţia epidemiologică şi că, în schimb, actualul ministru al Sănătăţii a preferat mai degrabă să facă turul televiziunilor şi să reclame „greaua moştenire”, inclusiv cea a propriilor colegi din Coaliţie. ”Victime omeneşti, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică şi minciuni la testare şi raportare! Şi multă indiferenţă, indolenţă, aroganţă şi sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept principală grijă sănătatea şi siguranţa cetăţenilor săi!”, afirmă social-democraţii despre activitatea lui Vlad Voiculescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Textul moţiunii ”Incompetenţa şi lipsa de asumare UCID! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor!” începe cu o declaraţie a lui Vlad Voiculescu după incendiul din noiembrie, de la Spitalul Piatra Neamţ: ”Mie mi se pare că suntem în filmul Ziua Cârtiţei: periodic avem o nenorocire, de fiecare dată se constată că a lipsit un aviz, o hârtie, de fiecare dată se porneşte o anchetă, de fiecare dată apare o bulă agitată pe Facebook care spune că trebuie să învăţam ceva din ceea ce s-a întâmplat şi că nu trebuie sa lăsăm evenimentul să treacă pe lângă noi, iar politicienii trebuie să devină mai responsabili, apar declaraţiile politice şi câteva zile mai târziu parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce s-a întâmplat acum la Piatra Neamţ se poate întâmpla mâine în aproape orice alt spital din ţară. (...) Ministerul Sănătăţii ar trebui să se asigure că instalaţiile de oxigen din spitale sunt verificate iar procedurile sunt clare şi complete. Asta ar trebui făcut urgent.”

”Nu este suficient să arătaţi permanent ce au greşit „ceilalţi”. Asta o făceaţi când eraţi în Opoziţie! Acum, când sunteţi ministru, când deţineţi pârghiile Puterii, trebuie să arătaţi CUM şi CE aţi făcut, CUM şi CE aţi corectat. Mai ales într-o situaţie de criză majoră de sănătate publică!”, afirmă social-democraţii, potrivit unui draft al moţiunii.

PSD explică faptul că moţiunea ”critică lipsa evidentă de performanţă a ministrului responsabil cu sănătatea, cu viaţa românilor”, ”este depusă împotriva ministrului care NU a reuşit să ia deciziile necesare, NU a reuşit să coaguleze experienţa profesioniştilor - aşa cum chiar el susţinea că ar trebui făcut - pentru a prelua controlul asupra pandemiei şi pentru a garanta siguranţa pacienţilor”.

”Astfel, de o lună şi jumătate, în loc de măsuri rapide, viguroase, care să vină şi să corecteze tot ce aţi criticat atunci când eraţi în Opoziţie, românii au primit un pachet cu acuze despre trecut şi altul cu promisiuni despre viitor. Nimic despre prezent! Nimic despre cum rezolvăm problemele acum”, acuză PSD.

Social - democraţii consideră că toate declaraţiile confuze ale actualului ministru, precum şi lipsa totală de acţiune, de răspuns, la problemele sistemului medical, ne arată clar că ne îndreptăm rapid spre disoluţia sistemului de asistenţă medicală şi de sănătate publică, prin înlocuirea structurilor administrative şi a profesioniştilor din ministerul Sănătăţii şi instituţiile subordonate cu prietenii din ONG-uri, prin reluarea prigoanei împotriva medicilor, prin învinovăţirea poporului român pentru lipsa de asumare şi incapacitatea ministrului de a controla situaţia pandemiei în România.

”Dacă în privinţa vorbelor, a scuzelor şi a acuzelor la adresa altora v-aţi ocupat cu profesionalism şi PR mediatic exemplar, în privinţa faptelor... probabil nu aţi mai avut nici timp, nici cunoaştere, nici interes”, i se reproşează ministrului.

”Nu a dezvoltat centre de recoltare pentru accesul uşor al cetăţenilor la testare PCR sau cu teste rapide!  Nu a inclus medicii de familie şi alte structuri sanitare, cu excepţia UPU, pentru realizarea de teste rapide şi raportarea cazurilor identificate în platforma unică! Nu a stabilit procedura de testare a elevilor şi profesorilor! Paradoxal, pentru Vlad Voiculescu, care critica acerb anul trecut lipsa de acţiune şi coerenţă a actualilor parteneri de guvernare, preluarea mandatului a însemnat o scădere a intenţiei de testare a persoanelor care îndeplinesc criteriile de suspiciune pentru COVID”, afirmă PSD despre Vlad Voiculescu, adăugând că acesta ”a preferat mai degrabă să facă turul televiziunilor şi să reclame „greaua moştenire”, inclusiv cea a propriilor colegi din Coaliţie”.

În opinia PSD, Ministrul Sănătăţii este cel care ar fi trebuit să ofere cifre şi repere clare, dar ”a oferit, în schimb, confuzie şi deocamdată singura realizare cu care se laudă este schimbarea graficii şi a interpretării statistice a datelor zilnice privind evoluţia pandemiei COVID19”.

”Acest ministru al Sănătăţii trăieşte, deci, în propria realitate, ruptă de cea stabilită de Grupul de Comunicare Strategică!”, este concluzia PSD.

”În ultimul an - pierdut cu tot felul de achiziţii dubioase, cercetate acum de DNA - liberalii au ştiut să cumpere măşti neconforme şi ventilatoare care nu au fost nici astăzi livrate, dar nu s-au gândit să schimbe prizele sau instalaţiile electrice şi să verifice starea spitalelor dedicate COVID. Din păcate, a avut loc incendiul de la Piatra Neamţ. La acel moment, domnul Voiculescu, actual ministru al Sănătăţii, era propus ca vice-primar al Capitalei, unde spera să preia controlul, prin ASSMB, asupra spitalelor din Bucureşti. Atunci, omul politic Voiculescu a ştiut să plângă la căpătâiul victimelor şi să anunţe un viitor sumbru în care situaţii similare s-ar putea repeta, ...dacă nu se iau măsuri! În cele 50 de zile care au trecut de la preluarea mandatului, ministrul Voiculescu nu a luat nicio măsură concretă care să prevină astfel de tragedii. A dat doar declaraţii în care povestea despre cum va fi sistemul de sănătate în România peste 10 ani, condus de profesionişti de talia lui!”, afirmă, ironic, PSD.

Social-democraţii i se adresează lui Voiculescu:”Aţi evaluat clădirile mari de spital din România? Aţi venit să ne spuneţi adevărul bazat pe dovezi şi apoi să prezentaţi un plan pentru fiecare dintre ele? Să vedeţi dacă se poate face ceva? NIMIC din ceea ce îi cereaţi fostului ministru Tătaru să facă - URGENT!, nu a fost făcut de actualul ministru Vlad Voiculescu!”.

Ei consideră că ”ministrul Voiculescu nu a urmat nici măcar propriile sfaturi date predecesorului său”.

PSD mai susţine că Vlad Voiculescu a subminat în mod constant strategia naţională deja aprobată.

”Presiunile permanente asupra Institutului Naţional de Sănătate Publică, pentru preluarea bazei de date a Registrului Electronic Naţional de Vaccinare, încercările de înlăturare a coordonatorului grupului medical al Comitetul Naţional de Coordonare a Vaccinării şi de subminare a coordonatorului naţional, doctorul Valeriu Gheorghiţă, au creat confuzie şi demobilizare în rândul profesioniştilor care lucrează, de multe ori, voluntar, pentru vaccinarea rapidă a populaţiei”, argumentează PSD.

Ministrului i se mai reproşează poziţiile contradictorii privitoare la deschiderea şcolilor şi a unor activităţi economice.

”Promisiunile şi propaganda mincinoasă nu protejează de coronavirus. În schimb, actele normative clare, emise la timp, astfel încât autorităţile să le şi poată implementa, pot proteja viaţa cetăţenilor. Dar dumneavoastră nu aţi înţeles nici acum acest lucru, deşi - când eraţi în Opoziţie -  le solicitaţi imperativ predecesorilor coerenţă şi predictibilitate”, notează PSD în moţiune, adăugând: ”Timpul irosit de Vlad Voiculescu era esenţial pentru pregătirea deschiderii unităţilor de învăţământ, o acţiune în care rolul ministrului Sănătăţii este esenţial! La finalul anului trecut şi mai ales în ianuarie 2021, în toată Europa miniştrii Sănătăţii au organizat testarea pe scară largă a profesorilor şi elevilor pentru a putea redeschide şcolile în siguranţă!”.

”Este adevărat! Timpul scurs de la învestirea ministrului Vlad Voiculescu este scurt. Dar, în această lună şi jumătate am văzut atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani! Victime omeneşti, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică şi minciuni la testare şi raportare! Şi multă indiferenţă, indolenţă, aroganţă şi sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept principală grijă sănătatea şi siguranţa cetăţenilor săi! Stimaţi colegi, Este deja mult prea mult! Acest ministru a devenit un adevărat pericol pentru sănătatea românilor! Şi, de aceea, pentru toate motivele expuse astăzi, trebuie să votăm ca acest ministru să plece!”, conchide PSD.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Moţiunea a fost anunţată luni, după şedinţa conducerii PSD, iar marţi au avut loc dezbateri cu asociaţiile medicilor, cu asociaţiile pacienţilor şi cu reprezentanţii sindicatelor, miercuri urmând să fie depusă la Camera Deputaţilor iar săptămâna viitoare va intra în dezbatere.

Marţi, reprezentantul României la OMS, deputatul PSD Alexandru Rafila, a făcut precizări legate de moţiune şi consideraţii cu privire la activitatea Ministerului Sănătăţii, afirmând că  nu acţiunea a dominat în această perioadă, ci inacţiunea şi incapacitatea evidentă de a gestiona această pandemie, iar moţiunea este un semnal tras inclusiv de pacienţi.

În opinia sa, conţinutul moţiunii ar trebui să convingă şi parlamentari din arcul guvernamental să o voteze.

Rafila a precizat că discuţia este despre Ministerul Sănătăţii, nu al Propagandei, că problemele din sănătate trebuie discutate, iar partea de „personal branding” şi PR ar trebui să treacă în planul al doilea.

De asemenea, liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a anunţat, în plenul de marţea trecută al Camerei Deputaţilor, că grupul parlamentar al social-democraţilor a depus o solicitare la Biroul permanent prin care îl cheamă în Parlament, la „Ora Guvernului” pe ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu pentru a explica „situaţia spitalelor din România în ceea ce priveşte măsurile preventive, gestionarea şi managementul riscului în saloanele în care sunt amplasate sau utilizate instalaţii de furnizare oxigen pentru pacienţi”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.