Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, face marţi o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis. Maia Sandu va avea o întrevedere şi cu prim-ministrul Florin Cîţu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Maia Sandu a fost întâmpinată, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. 

Au fost intonate imnurile de stat ale celor două ţări. 

Urmează ca cei doi şefi de stat să aibă discuţii tête-à-tête. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: La Palatul Cotroceni, Preşedintele Maia Sandu va fi întâmpinată de Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis. După ceremonia oficială de primire şi discuţiile cu participarea delegaţiilor, cei doi lideri vor susţine declaraţii de presă comune.

De asemenea, Preşedinta Maia Sandu va avea întrevederi cu prim-ministrul Florin Cîţu, cu Preşedinta Senatului

Maia Sancu va fi însoţită de Cristina Gherasimov, Secretar General al Preşedinţiei, şi Sorina Ştefârţă, consilier pentru comunicare publică. Din delegaţia oficială mai fac parte vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene; vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale; Sergiu Prodan, ministru al Culturii; Anatolie Topală, ministru al Educaţiei; şi Victor Chirilă, Ambasadorul desemnat al Republicii Moldova în România.

În cadrul vizitei, urmează să fie semnate Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare Republica Moldova - România şi Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, se mai precizează în comunicatul oficial al Preşedinţiei Republicii Moldova. 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relaţiei speciale, privilegiate, de Parteneriat Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazate pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie, oferind totodată ocazia de a evalua stadiul implementării deciziilor convenite cu prilejul întrevederilor anterioare la nivel de şef de stat – de la Chişinău, din 29 decembrie 2020 şi din 27 august 2021, precum şi de la Bucureşti, din 20 aprilie 2021.

Consultările politice ale Preşedinţilor Klaus Iohannis şi Maia Sandu vor consolida cooperarea bilaterală excelentă şi substanţială la nivel politic, economic şi sectorial şi vor stimula avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, cu accent pe proiectele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, prin intermediul României, şi să aducă beneficii reale şi concrete tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.

De asemenea, discuţiile cu Preşedintele Maia Sandu se vor concentra pe măsurile de susţinere aprofundată de către România a proceselor de modernizare şi de implementare a reformelor democratice promovate de Preşedintele şi Guvernul Republicii Moldova, precum şi a eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.