Preşedintele Iohannis a suferit, joi, o intervenţie chirurgicală. Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila au precizat că este vorba despre o intervenţie chirurgicală artroscopică la umărul stâng, că operaţia a decurs fără probleme, iar şeful statului urmează tratament antialgic, antiinflamator şi antibioterapie cu spectru larg, începând procedurile de recuperare fizică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - ”Astăzi, 25 octombrie a.c., preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a fost internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), în vederea efectuării unei intervenţii minim invazive artroscopice la umărul stâng. Intervenţia a decurs fără probleme. Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator şi antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical”, au transmis reprezentanţii unităţii medicale. 

Potrivit acestora, anterior, preşedintele a fost supus aceleaşi proceduri minim invazive artroscopice şi pentru tratamentul afecţiunilor suferite la nivelul articulaţiei umărului drept.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat joi, 25 octombrie a.c., la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru o intervenţie chirurgicală la umărul stâng. Intervenţia s-a desfăşurat conform protocolului medical, cu rezultate foarte bune. Preşedintele României este apt medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, starea sa de sănătate fiind optimă”, anunţă Administraţia prezidenţială într-un comunicat.

În 26 aprilie 2016, preşedintele a fost operat la umărul drept.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marţi, 26 aprilie a.c. (2016 - n.r.), la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi operat la nivelul umărului drept”, anunţa atunci Administraţia prezidenţială într-un comunicat, precizând că ”intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor”. ”Starea de sănătate a preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei”, mai informa Administraţia prezidenţială.

La rândul lor, reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila” precizau atunci, într-un comunicat de presă, că preşedintele Klaus Iohannis a fost operat la umărul drept pentru "impingement (conflict) subacromial drept", "bursită subacromială dreaptă" şi "leziune de tendon supraspinos". "Intervenţia s-a desfăşurat artroscopic, a decurs în condiţii optime, iar în prezent,starea de sănătate a preşedintelui României este foarte bună", mai spuneau reprezentanţii unităţii medicale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.