Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi în declaraţia de presă comună cu preşedintele Volodimir Zelenski, că a semnat alături de omologul ucrainean o declaraţie comună prin care relaţia România şi Ucraina este ridicată la nivel de Parteneriat Strategic. Şeful statului i-a transmis omologului său că „susţinerea Ucrainei reprezintă un interes strategic al României” şi cei doi şefi de stat au condamnat, din nou, „în termenii cei mai fermi atacurile repetate ale Rusiei asupra infrastructurii portuare ucrainene”. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat marţi, la Palatul Cotroceni, că România a ales Ucraina în cel mai dificil moment din istoria noastră. Îmi aduc aminte cât de călduros au fost întâmpinaţi oamenii noştri aici, în România, a spus el, precizând că România le-a acordat şi sprijin militar şi umanitar. El a mai spus că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre un parteneriat strategic pe viitor între România şi Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Iohannis a discutat cu Zelenski despre protecţia drepturilor minorităţilor naţionale: Ne dorim ca cele două minorităţi, care sunt importante pentru noi amândoi, să aibă drepturi similare, ne referim la limba vorbită şi la educaţia în limba maternă
CITEȘTE ȘI Zelenski, despre atacurile din Israel: Rusia e una dintre ţările care a ajutat Hamas / Iohannis: Cine şi cum a acţionat în spatele acestui atac, vom afla pe măsură ce aceste date vor deveni mai clare
CITEȘTE ȘI Volodimir Zelenski: Ca şi Ucraina, România a condamnat cu fermitate actele teroriste împotriva Israelului / Nu trebuie să dăm posibilitate Rusiei sau oricui să terorizeze lumea dezvoltată şi civilizată
Zelenski, întrebat ce sprijin militar a solicitat de la preşedintele Iohannis: Nu vă pot spune toate detaliile. Accentul principal a fost pus de mine pe sisteme antiaeriene
CITEȘTE ȘI Zelenski, întrebat ce sprijin militar a solicitat de la preşedintele Iohannis: Nu vă pot spune toate detaliile. Accentul principal a fost pus de mine pe sisteme antiaeriene
CITEȘTE ȘI Zelenski, la Bucureşti: România a ales Ucraina în cel mai dificil moment din istoria noastră / România ne-a acordat şi sprijin militar şi umanitar / Am discutat despre un parteneriat strategic pe viitor între România şi Ucraina

„„Mă bucur să îl primesc astăzi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Ucrainei, domnul Volodîmîr Zelenski. Dear Volodîmîr, welcome to Romania! Această vizită are un caracter istoric pentru relaţia bilaterală şi transmite un mesaj puternic privind angajamentul nostru constructiv. Ne dorim o relaţie bilaterală bazată pe încredere şi valori comune, cu o viziune pe termen lung şi axată pe generarea de proiecte concrete, în beneficiul cetăţenilor noştri şi al întregii regiuni. De aceea, am decis astăzi, împreună, să începem concret procesul pentru a ridica relaţia dintre România şi Ucraina la nivelul de Parteneriat Strategic. Mă bucură faptul că am semnat astăzi cu preşedintele Zelenski o Declaraţie Comună, eveniment la care tocmai aţi fost martori, o declaraţie care evocă exact acest cadru principial de cooperare”, a afirmat Klaus Iohannis, la începutul declaraţiilor comune de presă cu Volodimir Zelenski, marţi la Palatul Cotroceni.

Iohannis: În prezent, ne concentrăm pe a ajuta Ucraina să câştige războiul

Şeful statului a mai spus că România se concentrează în sprijinirea Ucrainei pentru câştigarea războiului cu Rusia.

„În prezent, ne concentrăm pe a ajuta Ucraina să câştige războiul, dar în calitate de vecini şi parteneri avem datoria şi responsabilitatea de a ne proiecta relaţia pe termen lung. L-am asigurat astăzi pe preşedintele Zelenski de hotărârea României şi a societăţii româneşti de a continua sprijinul multidimensional şi consistent pentru Ucraina şi poporul ucrainean, inclusiv cel de tip militar, atât timp cât va fi nevoie până la victoria împotriva agresiunii ruse, până la eliberarea întregului teritoriu, tragerea la răspundere a tuturor celor vinovaţi de crimele comise şi, mai departe, în procesul de refacere şi reconstrucţie a ţării. Ţin să exprim încă o dată deplina admiraţie, în numele meu personal şi al întregului popor român, pentru curajul şi rezistenţa poporului ucrainean.  Încă din primele clipe ale acestei agresiuni, care demonstrează că Rusia rămâne principala ameninţare de securitate pentru continentul european şi în regiunea Mării Negre, România şi poporul român au fost alături de Ucraina şi de poporul ucrainean”, a completat Iohannis.

Preşedintele României a reiterat faptul că susţinerea Ucrainei este un interes strategic pentru ţara noastră şi la discuţiile tete a tete a condamnat împreună cu preşedintele ucrainean, în cei mai duri termeni, atacurile repetate ale Rusiei asupra infrastructurii portuare ucrainene.

„O repet: susţinerea Ucrainei reprezintă un interes strategic al României. Consolidarea securităţii Ucrainei înseamnă consolidarea securităţii României. Susţinem astfel lupta pentru valorile fundamentale ale lumii în care trăim.  În dialogul nostru de astăzi, am avut un schimb de opinii privind evoluţiile recente ale războiului. Am condamnat, din nou, în termenii cei mai fermi atacurile repetate ale Rusiei asupra infrastructurii portuare ucrainene.  Acestea sunt crime de război, afectează securitatea cetăţenilor ucraineni şi a cetăţenilor români şi au efecte negative majore pentru exporturile de cereale din Ucraina şi pentru securitatea alimentară globală”, a mai precizat preşedintele Iohannis.

Discuţiile dintre cei doi oficiali au fost şi despre creşterea vigilenţei, monitorizare şi poliţie aeriană în regiunea Mării Negre

El a adăugat că discuţiile cu omologul său au vizat şi măsurile necesare pentru creşterea vigilenţei, monitorizare şi poliţie aeriană în regiunea Mării Negre.

„Am luat, la nivel naţional şi aliat, măsurile necesare prin întărirea acţiunilor de supraveghere, creşterea vigilenţei, monitorizare şi poliţie aeriană în regiunea Mării Negre şi vom continua demersurile pentru desfăşurarea de echipamente aliate de protecţie. Vom continua eforturile pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic şi la Marea Neagră”, a explicat Klaus Iohannis.

Iohannis l-a asigurat pe Zelenski că România vrea să dubleze capacitatea lunară de tranzit a cerealelor ucrainene la 4 milioane tone

Discuţiile celor doi oficiali au fost axate şi pe exporturile de cerea din Ucraina, iar şeful statului Klaus Iohannis i-a transmis omologului ucrainean că îşi doreşte în continuare o cooperare predictibilă şi deschisă, punctând că România doreşte să dubleze capacitatea lunară de tranzit din porturile româneşti la 4 milioane de tone de produse agricole.

„Am apreciat discuţiile constructive avute cu preşedintele Zelenski la New York, împreună cu preşedinta Comisiei Europene, şi soluţiile discutate atunci privind exporturile de cereale ucrainene. Ne dorim în continuare o cooperare predictibilă şi deschisă, precum şi continuarea aplicării complete şi rapide a măsurilor propuse.  Am reafirmat angajamentul României de a lucra alături de partenerii noştri internaţionali pentru a facilita exporturile de cereale ucrainene către pieţele globale. Astfel, susţinem economia ucraineană şi nevoile urgente ale statelor vulnerabile. S-a agreat deja dublarea capacităţii lunare de tranzit prin porturile româneşti la 4 milioane de tone de produse agricole”, a mai spus Iohannis.

„Prin România tranzitează în prezent aproape 60% din volumul total al exporturilor de cereale din Ucraina.  Practic, de la începutul războiului, peste 27 de milioane de tone de cereale din Ucraina au tranzitat ţara noastră. Vă asigur astăzi, domnule preşedinte, că vom depune toate eforturile pentru continuarea sprijinirii Ucrainei, dar şi pentru a răspunde aşteptărilor legitime ale fermierilor români”, a continuat preşedintele României.

Iohannis: România oferă sprijin politic pentru aderarea la UE a Ucrainei şi Republicii Moldova, până la finalul lui 2023

Klaus Iohannis i-a mai transmis lui Volodimir Zelenski că România sprijină negocierile pentru aderarea la UE a Ucrainei şi Republicii Moldova până la finalul acestui an.

„Astăzi am reconfirmat sprijinul politic şi practic al României pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi Republica Moldova până la finalul anului 2023. Voi pleda personal pentru această decizie la Consiliul European din decembrie. Este o decizie care va confirma progresele înregistrate de Ucraina şi Republica Moldova în ciuda condiţiilor extrem de dificile. Este şi o decizie strategică pentru Uniunea Europeană.  Totodată, am arătat importanţa implementării cuprinzătoare a reformelor necesare aderării la Uniunea Europeană, în vederea asigurării rezilienţei statului şi a societăţii ucrainene. Am avut şi un schimb de opinii despre rezultatele Summitului NATO de la Vilnius. Aprofundarea relaţiei politice şi practice dintre Ucraina şi Alianţă este o decizie istorică.  Având în vedere că România s-a alăturat Declaraţiei G7 privind sprijinul pentru Ucraina, am avut un schimb de opinii cu privire la implementarea practică a Declaraţiei şi am exprimat susţinerea deplină pentru Formula de Pace propusă de domnul preşedinte Zelenski.  Şi repet: doar Ucraina poate decide când şi cum va negocia pacea”, a mai afirmat preşedintele Iohannis.

Protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, o altă temă abordată de cei doi şefi de stat

Preşedintele Iohannis a mai precizat că un alt subiect abordat cu omologul ucrainean a vizat protecţia drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale.

„În plan bilateral, România este interesată de avansarea unei agende cuprinzătoare, în beneficiul cetăţenilor români şi ucraineni. Dorim o abordare constructivă, transparentă, orientată spre soluţii, inclusiv pe dosarele sensibile. Am discutat, pe larg, şi despre protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, având în vedere că în România trăieşte o comunitate ucraineană, iar în Ucraina trăieşte o comunitate românească. Şi noi ne dorim ca cele două minorităţi, care sunt importante pentru noi amândoi, să aibă drepturi similare, în special ne referim aici, evident, la limba vorbită şi la educaţia primită în limba maternă. Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru vizită şi pentru discuţiile foarte bune şi substanţiale pe care le-am avut astăzi!”, a concluzionat preşedintele Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.