Deputatul Cătălin Drulă este lansat oficial, duminică, de USR, în cursa pentru Primăria Capitalei. El candidează sub sloganul ”Împreună pe drumul onest”. Drulă se află, potrivit ultimelor sondaje, pe locul trei şi se luptă cu candidatul PSD, Daniel Băluţă şi cel al PNL, Ciprian Ciucu. La eveniment a participat preşedintele României, Nicuşor Dan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Nicuşor Dan, la lansarea candidatului USR pentru Primăria Capitalei: Oraşul ăsta are un uriaş deficit de infrastructură / Ca să spunem lucrurilor pe şleau, mafia imobiliară a dezvoltat sectoarele din Bucureşti
CITEȘTE ȘI UPDATE - Preşedintele Nicuşor Dan participă la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă pentru Primăria Bucureşti / Bucureştiul definit ca ”lupta între infrastructură şi panseluţe”

UPDATE: Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, candidează sub sloganul ”Împreună pe drumul onest”.

Nicuşor Dan a candidat pentru funcţia de preşedinte cu sloganul ”România onestă”.

UPDATE: ”Nu ne-am mai văzut de un timp, dar am trăit împreună ultimii cinci ani aş zice. Cred că am reuşit să schimbăm împreună unele lucruri”, a afirmat Nicuşor Dan în deschiderea discursului său.

Preşedintele a afirmat că se gândea, în drum spre eveniment, cum să definească ultimii ani: ”Lupta între corupţie şi anticopuţie ar fi prea simplu şi este cumva la nivel naţional. Cred că definiţia ar fi lupta între infrastructură şi panseluţe. Oraşul ăsta are un uriaş deficit de infrastructură”.

UPDATE: ”Mă bucur să-l invit în mijlocul nostru pe omul fără de care acest USR nu ar exista această formă, omul fără de care Bucureştiul n-ar fi oraşul dinamic şi cu viziune care este”, a afirmat Dominic Fritz în deschiderea evenimentului.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Deputatul USR de Timiş, Cătălin Drulă, este lansat oficial, duminică, în cursa pentru Primăria Municipiului Bucureşti, în urma Conferinţei Municipale a filialei Bucureşti şi şedinţei Biroului Naţional al USR.

Evenimentul va avea loc de la ora 13:00, la Nord Events, în prezenţa a 400 de membri şi simpatizanţi USR. De altfel, deputatul s-a lansat neoficial în cursa electorală cu ceva vreme înainte de stabilirea datei alegerilor parţiale, prin ieşiri publice, în Capitală, pentru discuţii cu cetăţenii oraşului.

Drulă: Am sprijinul preşedintelui în mod concret şi cred că îşi doreşte ca eu să fiu primar / Candidatul USR a furat startul campaniei, fotografiindu-se cu preşedintele Nicuşor Dan

Primul semnal că doreşte să candideze la Primăria Municipiului Bucureşti l-a dat în vara acestui an. Cătălin Drulă s-a fotografiat, în luna iulie, la masă cu preşedintele Nicuşor Dan, având în faţă o hartă a Capitalei.

Preşedintele spunea, atunci, că a discutat cu Drulă foarte multe lucruri legate în special de transportul din Bucureşti”. ”Ştiţi că este pasionat de chestiunea asta. Avem şi nişte alegeri care probabil că tot în şedinţa coaliţiei de azi, poate ştiţi mai bine decât mine ce s-a decis, urma să se decidă cu privire la data la care urmează să fie alegerile din Bucureşti”, spunea Nicuşor Dan, despre discuţia cu Drulă.

Preşedintele Nicuşor Dan declara despre Cătălin Drulă că îndeplineşte profilul de Primar General al Capitalei, el arătând că cineva care are expertiză pe transporturi e bine venit în această competiţie.

În replică, primarul Sectorului 6, liberalul Ciprian Ciucu, afirma că vrea să fie votat de bucureşteni pentru ceea ce este el şi pentru viziunea sa la Bucureşti. „Nu pentru că mă ascund după pantalonii preşedintelui“, adăuga el, cu referire la Cătălin Drulă.

Cătălin Drulă a afirmat, ulterior, în declaraţiile publice, că are sprijinul preşedintelui Nicuşor Dan pentru candidatura la Primăria Capitalei. El declara recent că relaţia sa cu Nicuşor Dan este una publică şi clară. ”Noi lucrăm la acest proiect al Bucureştiului de foarte mult timp, împreună, am făcut-o din toate poziţiile pe care le-am avut. La Ministerul Transportului am introdus acel bilet unic pentru transportul de suprafaţă şi de metrou. Am sprijinul preşedintelui în mod concret şi cred că îşi doreşte ca eu să fiu primar”, spunea Drulă.

Drulă, în competiţie cu social-democratul Daniel Băluţă şi liberalul Ciprian Ciucu / Cine sunt candidaţii care au intrat până acum în cursa electorală

Cătălin Drulă se află, potrivit ultimelor sondaje, pe locul trei în cursa pentru Primăria Capitalei. Candidatul PSD, Daniel Băluţă se situează pe primul loc în intenţiile de vot, fiind urmat, la diferenţă de două procente, de Ciprian Ciucu (PNL) şi de Cătălin Drulă (USR), potrivit unui sondaj Avangarde. Sondajul mai arată că Anca Alexandrescu se află pe locul 4, cu 16%.

Până în prezent, şi-au anunţat candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti Daniel Băluţă (PSD), Ciprian Ciucu (PNL), jurnalista Anca Alexandrescu, fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, fostul primar al Sectorului 3, Liviu Negoiţă, din partea PUSL, Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut sub numele de Makaveli şi actorul George Burcea, din partea Partidului Oamenilor Tineri.

Cine este Cătălin Drulă: Parlamentar de Timiş, fost preşedinte al USR şi fost ministru al Transporturilor

Cătălin Drulă este deputat de Timiş la al treilea mandat. În decembrie 2020 a fost numit ministru al Transporturilor şi Infrastructurii. De profesie inginer software, acesta a studiat în Canada, la University of Toronto, iar după ce a terminat facultatea a revenit în ţară şi a lucrat pentru diverse proiecte antreprenoriale în domeniul IT.

În iunie 2022, Cătălin Drulă a fost ales preşedintele USR din primul tur al alegerilor interne, cu 12.967 voturi (71,3%). Prezenţa la vot a fost de 77,2%.

În iunie 2024, Drulă a anunţat că îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al partidului, după aproape doi ani de mandat, în urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie, când alianţa Dreapta Unită, formată din USR, Forţa Dreptei şi PMP a ieşit pe locul trei, după PSD-PNL şi AUR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.